Două sentimente uimitor ne sunt aproape-
În ele î-și găsește sufletul alinarea –
Dragostea de ruinele natale,
Dragostea de sicriile părintești
Alexandr Sergheievici Pușkin
Petrograd. Noiembrie, anul 1916
Vineri dimineață, am primit ordin de la adjunctul șefului unității de contraspionaj din Petrograd, locotenent colonelul, Demid Elizarovici Istomin, ca înainte de plecare să intru la el în cabinet.
Excelența Voastră, ștabs-căpitanul Proscurin la ordinul Dumneavoastră este prezent, am raportat eu.
Locotenent colonelul, ca de obicei, și-a mângâiat mai întâi barba, apoi a început a vorbi.
Ștabs-căpitan, să nu vă sperie întrebarea mea. Ce planuri aveți pentru zilele libere?
Întrebarea într-adevăr a sunat pe neașteptate. Pe parcursul a trei ani de slujbă în contraspionaj, conducerea niciodată nu s-a interesat cum î-mi petrec zilele libere, deși eram verificați permanent, fapt absolut normal pentru slujba noastră. Dar iată direct despre zilele libere …
Excelența voastră, sâmbătă dimineața o să particip la turnirul de box englez la Școala principală de gimnastică și scrimă pentru ofițeri. Seara, de asemenea iau lecții de scrimă și tragere din armă. Duminică e liturghia la Catedrala Sfântul Isaac, apoi o să citesc.
Locotenent colonelul m-a măsurat cu privirea, a zâmbit în barbă și îndreptat mustețile.
Extraordinar, ștabs-căpitane! Ce citiți Dumneavoastră?
Pe Wilhelm Wundt.
Care din lucările lui?
,,Psihologia tulburărilor mentale,,.
Care e motivul unei alegeri atât de neordinare?
Vreau să înțeleg, cum noi gândim și ce influențează deciziile și hotarârile noastre.
Lăudabil. Aceasta ne ajută mult în serviciul noastru.
Eu, încă nu înțelegeam, unde vrea să ajungă cu discuția aceasta. Locotenent colonelul a făcut o pauză, probabil pentru a spune ceea pentru ce m-a chemat în cabinet.
A-ți binevoi să schimbați citirea de duminică pe vizitarea în comun a expoziției? Mă gândesc eu, că Dumneavoastră v-ar fi interesant. Tematica expoziției este foarte asemănătoare cu subiectul studiat de domnul Wundt. Apoi vă invit să luați prânzul la mine.
Voi fi onorat, excelența Voastră.
Vă mulțumesc, ștabs-căpitan. Vă Voi aștepta la ora unu după amiază la Parcul Marte colț cu strada Milion. O să reușiți după liturghie?
Fără doar și poate, excelența Voastră.
Dau onorul, mă întorc pe călcâi și bătând cadența câțiva pași, ies din cabinet.
Duminică la ora unu fără un sfert stau pe scările conacului nu prea elegant, dar cu câteva felinare pe la colț. Deasupra ușii de la intrare se vede o pânză cu o denumire sofisticată ,,Expoziție de artă picturală futurică 0.01,,. Expresia nu î-mi spune nimic. La întrare un băiețaș împarte vizitatorilor pliante. Iau un exemplar, citesc.
TROPETA MARSIENILOR OAMENI!
Mintea oamenilor și până azi aleargă la galop pe trei picioare (trei axe ale locului)! Noi alipim, acestui țâncușor al patrulea picior, anume axa timpului, ca niște muncitori cu străduință, prefăcând mintea omului.
Țâncușorule șchiop! Nu o să ne mai zgârâi auzul cu shelălăitul tău mârșav.
Oamenii trecutului nu erau prea deștepți în sine, crezând, că pânzele statului pot fi confecționate doar pentru axa spațiului. Noi, îmbrăcați doar în mantia victoriei, începem construirea uniunii tinere cu pânza lângă axa timpului, vă preântâmpinăm din timp, că dimensiunea noastră e mai mare ca a lui Cheops, iar sarcina e curajoasă, măreață și aspră.
Noi, așpri lemnari făuritori, din nou ne abandonăm pe noi și numele noastre în cazanul clocotind al sarcinilor mărețe.
Noi credem în noi și cu furie ne debarasăm de șoapta păcătoasă a oamenilor trecutului, care ar vrea să ne muște de călcâi. Deoarece suntem desculți. Dar suntem minunați prin trădarea neâncetată trecutului nostru, abia acum când ea a intrat în vârsta victoriei, în ridicarea neâncetată și turbată a următorului ciocan asupra globului pământesc, care deja tremură de zgomotul apăsat al pașilor nostru.
Faceți zgomot, pânze negre a timpului!
Victor Hlebnicov, Maria Sineakova, Bajidar, Grigorii Petnicov, Nicolai Aseev.
Textul într-adevăr are nevoie de comentariile psihologice ale lui Wundt.
Aștept. Dinspre Baltica suflă un vânt puternic cu lapoviță. Cerul e cenușiu, înțesat de nori, e întuneric ca noaptea. Poți sta doar cu gulerul ridicat și ținând chipiul cu mâna. Mi-a venit în memorie versurile din culegerea lui Blok:
Noaptea, strada, farmacie, felinar,
Absurd în ceață turnul ochi gălbui.
De-o să mai prinzi din secol un pătrar,
Totul va fi la fel. Ieșire nu-i.
Tu vei muri. Un drum inițial
Va fi bătut de alții, iar și iar:
Noapte și riduri înghețate pe canal,
Farmacie, stradă, felinar.
De ce, hulubașule, ești și astăzi în uniformă? s-a auzit o voce la spatele meu. Locotenent colonelul a ajuns exact la ora fixată.
M-am gândit Excelența Voastră, că dacă ne întâlnim cu Dumneavoastră sunt totla serviciu.
Ia te uită ce mai militar zelos! Hai să ne zicem doar pe nume, Valerii Sergheievici.
Cu plăcere, Demid Elizarovici.
Când am intrat în sală, m-a uimit foarte mult, ba chiar mai mult ca data precedentă invitația locotenent colonelului. Am decis cu toate astea, să urmez scenariul colonelului fără a pune întrebări.
Văd că nu prea vă încântă arta futuriștilor. Așa e, Valerii Sergheievici?
Probabil că privind picturile, nedumerirea mea mi se citea clar pe față.
E greu să fii admirator, dacă nu cunoști subiectul admirării.
Ai perfectă dreptate. Nici eu nu sunt admirator al futurizmului, dar o dată ce Dumneavoastră, a-ți pomenit vineri despre Wundt, mi-a venit în gând, că V-ar fi interesant și această viziune originală asupra lumii. Uite la această pictură a doamnei Gonciarova ,,Flori,,. Apropo, ea este rudă cu Alexandr Sergheievici Pușkin. Acum însă ea împreună cu aliații pledează ca acesta să fie aruncat de pe corabia contemporanietății.
M-am apropait de pictură. Contururile geometrice în culori cenușii, roșii, negre și galbene, imagine plată, disproporționată și denaturată. Nu era prea ușor să observi florile într-o asemenea imagine de natiurmorte.
Așa sunt florile în viziunea cuconițelor moderne, a concluzionat Demid Elizarovici, expunând în cuvinte percepția mea confuză.
Nu m-aș hotarî să dăruiesc așa ceva unei doamne.
Pictura sau pseudoflorile?
Nici una, nici alta.
Vă înțeleg, hulubașule. Noi cu Dumneavoastră suntem educați să percepem mediul înconjurător în mod clasic. În loc de asta ni se arată o caricatură caraghioasă și ni se propune să trăim în această lume. Apropo, despre relațiile cu doamnele. Priviți la pictura domnului Filonov ,,Bărbatul și femeia,, cum vi se pare?
De data asta privirii mele se expune o pânză cu o explozie de culori și imagini arhitecturale pe fonul căreia niște monștri goi și de mărimi diferite interpretau o pantomimă șizofrenică.
Așa o acțiune nu poate fi nicidecum descrisă, răspund eu încet și mă strădui în gând să adun într-un tot întreg compoziția picturii. Sunt de părerea că futurizmul în arta picturală este următorul pas al dezvoltării impresionismului. Imaginea se îndepărtează tot mai mult de obiectul pe care îl reflectă.
Un gând superb, ștabs-căpitan! Și acum ceva absolut nemaipomenit – domnul Malevici – ”Pătratul Negru”,locotenent-colonelul a arătat cu mâna ceva ce atârna chiar sub tavan.
Denumirea picturii vorbea de la sine – pânza era vopsită complet în culoarea neagră. Tot!
După cum vedeți, concepția oamenilor s-a schimbat complet. Observați, pictura este atârnată în așa numitul ”colț roșu” locul unde de obicei în case se atârnă icoanele. Asta e deja o provocare în adresa religiei.
Încă câteva minute am trecut pe îndelete prin sălile expoziției, uitându-ne la creația futuriștilot.
Mi se pare că e de ajuns pentru astăzi originalitate în percepție și în artă, a rezumat vizita noastră Demid Elizarovici, luăm un birjar și la mine la prânz. Totodată o să î-ți fac cunoștință cu familia mea.
Locotenent-colonelul locuia pe Podul Semenovsky, într-un apartament spațios, cu poduri înalte, mobilă masivă și portiere închise. Masa era deja servită: Șci – ciorbă rusească, plăcintă coulibiac, racituri, rastegai, lichior în grafin. Nu e rău deloc, dacă să avem în vedere că e al treilea an de război. Nevasta locotenent-colonelului, Evdokia Illarionovna, era profesoară de matematică la Cursurile lui Bestujevskii, fiica Olga învăța tot acolo la secția de oratorie și istorie, fiul cel mai mic Afanasii, era gimnazist, iar cel mai mare fiu Stanislav era subofițer de cavalerie pe frontul german.
Recunoașteți, Valerii Sergheievici, de când nu a-ți gustat ciorbă de casă? – a întrebat locotenent colonelul, aranjându-și șervețelul brodat la guler.
Ultima dată când am fost în concediu.
V-ați vizitat părinții? Sunteți din Țarițîn, nu greșesc?
Exact.
Și slujba a-ți început-o tot acolo, la cavalerie.
Întocmai.
Vă plac caii?
Desigur. Mama e de neam de cazaci.
Demid Elizarovici, neândoielnic a făcut cunoștință cu dosarul meu personal până a mă invita la expoziție și apoi la el acasă.
Iar neamul nostru iată î-și trage rădăcinile din Sankt-Petersburg.
Tată, acum ne numim din Petrograd, la corectat pe locotenet-colonel, fiica. E foarte absurd să redenumești orașul din cauza războiului cu Germania. Imaginați-vă, suntem așa de patrioți, încât nu mai putem să acceptăm ca capitala noastră să aibă nume german!
Demid Elizarovici tăcea. Eu am decis să rup pauza incomodă.
Olga Demidovna, permiteți-mi să vă întreb în ce an la studenție sunteți?
Al treilea.
Deja a-ți ales specialitatea?
Desigur. Filosofia contemporană.
De ce filosofia și nu literatura franceză?
Întrebarea mea nu a intimidat-o deloc pe fiica locotenent-colonelului. Probabil o auzea adeseori.
Deoarece plăcerea pentru înțelepciune nu e o caracteristică exclusiv bărbătească. De asemenea, filosofia actuală se ocupă de întrebări mult mai diverse, decât lucrul în sine sau transexistența umană.
Și ce ar putea fi mai divers decât asta?
Închipuirea, obținerea și întruchiparea Sufletului Păcii.
Dacă nu greșesc e poetul Soloviov?
Chiar el.
Mulți îl admiră.
Nu și futuriștii, observă Demid Elizarovici.
Olga Demidovna, l-a privit întrebător pe tatăl său.
Noi cu Valerii Sergheievici astăzi am fost la expoziția futuriștilor, a explicat locotenent-colonelul.
Într-adevăr Vă poate interesa așa ceva, tată?
Doar îndeplinid obligațiile de serviciu, locotenent-colonelul a privit spre mine. Cred că e timpul să începem masa. Poftă mare tuturor.
După prânzul copios, locotenent colonelul m-a condus în cabinetul său, unde a fost servit ceaiul cu zahăr rafinat. Se vede că aici trebuia să se petreacă punctul culminant al acestei zile de duminică.
Valerii Sergheievici, vreau să Vă împărtășesc unele reflecții referitor la serviciul noastru. Cu părere de rău, acum noi nu avem posibilitate să Vă satisfacem cererea Dumneavoastră despre îndreptarea Dumneavoastră la studii la Academia Comandamentului General. Este nevoie de Dumneavoastră aici. După cum vedeți și singur, războiul cu Germania durează mai mult decât credeam deodată. Frontul stă imobilizat. Nu putem nici noi să îi biruim, nici ei pe noi. Rezultă o luptă pentru rezistență până la epuizarea totală a ambilor părți. Cine va rezista mai mult, acela va lua și laurii victoriri.
Cred că la noi în rezervă sunt mai multe resurse de luptă, – am presupus eu.
Corect crezi. Avem mai multe resurse. Oameni mai mulți și industrie și teritoriu. De toate. Ce a-ți fi făcut în locul cheizerului în așa situație ambiguă?
A-ți pomenit anterior despre resursele noastre, prima ce î-mi trece prin minte este să fim lipsiți de ele.
Corect. Dar asta e imposibil, operația fiind de prea mare volum. În acest caz cum?
Să restricționăm posibilitatea de a fi folosite sau să le facem imposibil de folosit.
Bravo, hulubașule! Și cum de înfăptuit asta?
Nu mi-a reușit să răspund imediat la o așa întrebare. Mi-am pus în ciai două cubulețe de zahăr rafiant, am mai menținut o pauză, dar nici un răspuns nu î-mi venea în minte. Locotenent-colonelul a preluat inițiativa.
Sunt desigur mai multe soluții – de la omorul persoanelor celor mai suspuse până la tif. Dar eu văd totul altfel. De la începutul veacului Imperiul nostru tot experimentează cu democrația: parlamentul, partidele politice, cenzură mai lejeră. Știți și singur. Intelegențimea e mulțumită, revoluționerii la fel. Unii pot să vorbească și să publice liber ce vor, alții pot chema deschis spre răsturnarea morahiei, să faci să explodeze birocrații și să urezi dușmanului biruință în lupta cu noi. Observă că pentru toate aceste acțiuni acum vor vi pedepsiți în cel mai rău caz cu câțiva ani de exil sau în genere poate fi achitat. E absurd, nu ți se pare?
Sunt de acord. Dar revoluționari sunt puțini, lumea după ei nu merge, am contrazis eu.
Dar dacă de-i ajutat să fie mai mulți, atunci ei vor putea să conducă lumea în direcția în care î-ți vei dori sau dacă mai concret unde este rezonabil pentru comandamentl german.
Aceasta soluție e tot de scară mare, noi însă prindem spionii.
Prindem. Dar noi suntem orientați spre spioni, adică spre nemți. Dar revoluționarii sunt de ai noștri. De ei cine acum se ocupă? În mod serios, nimeni. Să ne reântoarcem la pictură. Vă amintiți acel pătrat negru în colț? Mi s-a părut că e pictat peste vopsea albă. Închipuiți-vă că în fața Dumneavoastră stă o pânză cu fon alb. Cum să îl faci negru?
Să-l colorezi.
Desigur. Presupun că pictorul pur și simplu a colorat cu culoare neagră peste culoarea albă, adică din nou a colorat cu negru fiecare inch a pânzei. O muncă minuțioasă și de durată. Cum ar fi să faci asta mai repede și mai lejer?
Era evident că locotenet colonelul î-mi punea la încercare capacitățile mele intelectuale.
Vă spun eu, să îl acoperi cu apă și să picuri pe apă cerneală și cerneala singură se va difuza pe toată suprafața.
Presupuneți că nemții ar putea folosi nemulțumirea cetățenilor de pe urma războiului îndelungat în calitate de apă, iar revoluționarii ar putea să fi folosiți în calitate de cerneală și astfel Russia din adversarul Germaniei s-ar transforma în aliat sau în marionetă?
Presupuneam. Acum sunt aproape sigur că deja se folosesc. Iată de asta vreau să fie serviciul tău: colectarea și analiza tuturor publicațiilor din presa revoluționară și denunțurile rezidenturii pe această întrebare. Începeți de la anul 1914 încoace, ca să înțelegeți mai bine cum și în ce direcție se dezvoltă evenimetele la momentul actual. O să aveți acces la rapoartele serviciului nostru de avangardă din Europa și America de Nord. Ține minte în joc e existența însăși a statalității noastre. Vei începe chiar de luni.
Din mapa de serviciu a ștabs-căpitanului Proscurin.
Raportul serviciului secret din Varshava. Ianuarie-martie anul 1914.
Revoluționerul Scvortzov (Stepanov) la rugămintea lui Ulianov (Lenin) duce negocieri cu deputatul Dumei de Stat, liderul în industrie și masonul Konovalov, în scopul primirii ajutorului financiar pentru activitatea revoluționară.
Ucazul suprem. Sankt-Petersburg. 28 iulie anul 1914.
Se oprește acțiunea oricăror privilegii și avantaje propuse la timpul lor de supușii statelor neprietene. Se dă indicație autorităților să fie reținuți în calitate de prizonier de război toți acei, care la momentul actual se află la îndeplinirea serviciului militar sau trebuie să fie recrutați, deasemena să fie expulzați supușii dușmanilor de pe teritoriul Russiei și a localităților separate.