O Lumină În Inima Tenebrelor - Amy Blankenship 6 стр.

Dar Kyoko știa cu siguranță un lucru și anume că dacă Kotaro credea ea că merge cu Toya în seara asta... nu se va deranja să o urmeze. Cel puțin asta spera ea.

− Îmi pare rău Kotaro, am deja planuri cu Toya, dar îți promit că vom închiria filme sau altceva altă dată. Kyoko și-a coborât ochii, fără să-i placă faptul că-l mințea, dar era singura modalitate de a-l lăsa să plece. Privind pe podea, ea îl observase făcând un pas înainte și imediat a făcut un pas înapoi mușcându-și buza inferioară când a simțit masa în spatele ei.

Kotaro simți că gelozia vibrează în el, dar a ținut-o sub control. Singura lui consolare era că dacă ea era cu Toya în seara asta, măcar ar fi putut conta pe faptul nu va fi una dintre următoarele fete dispărute.

În plus, știa că Kamui îi urmărea în secret atât pe Toya, cât și pe Kyoko. Din punct de vedere mental, a trebuit să recunoască că Toya era supra-protectiv cu ea și o va ține în siguranță. Voia să fie el cel cu Kyoko în seara asta, să o protejeze. Dar, chiar dacă nu-i plăcea, Toya nu ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău.

El o privea ridicându-și încet ochii spre el și putea să-i vadă îngrijorarea în privința ei că ar încerca să o oprească... voia să o oprească, dar nu o făcea. Cu timpul, ea își va face propria alegere.

Cu capul ușor înclinat că acceptă, Kotaro a atins mâna ei și a ținut-o pentru o clipă, fixând cu ochii lui albaștri de gheață pe cei de smarald furtunos. Își dădu din ochi seama că ea avea o zi groaznică. Putea să-i citească întotdeauna sentimentele din culoarea ochilor... învățase acum peste o mie de ani. Doar dorea ca ea să-și amintească.

− Atunci asta e, Kyoko! Vin să te văd mâine. Ai grijă, frumoaso! Înclinându-se înainte, își lipi buzele pe fruntea ei, apoi îi lăsă mâna, întorcându-se să plece.

Kyoko zâmbi. − Mulțumesc, Kotaro. Fruntea fremăta acolo unde a atins-o buzele lui calde. S-a bucurat că a fost mai ușor cu el decât cu Toya. De multe ori îi săruta obrazul, fruntea sau mâna, lăsând locul acela impresionat și cald.

Se întrebă ce ar crede dacă ar ști că nu a fost niciodată sărutată pe buze. Nimeni nu ar fi crezut că la vârsta de optsprezece ani era încă la fel de curată ca și... bine, pură din punct de vedere fizic. Se înroși din nou, știind că gândurile ei nu erau chiar lipsite de păcat. Ar fi dat vina pe trădătoarea din pieptul ei care se agita de fiecare dată când sa gândea la el.

Kotaro deschise ușa să plece, dar nu înainte de a arunca un zâmbet peste umăr și de a adăuga. − Amintește-ți, că încă ești femeia mea. A plecat repede, închizând ușa în spatele lui, și rânjind animalic.

Știa că ea nu va trece limita cu Toya și nu era îngrijorată. Chiar și în trecut, când el și Toya se băteau cap în cap, ea ținea cu el și nu cu Toya. Întotdeauna l-a iubit pe Toya, dar Kotaro știa că de el era cu adevărat îndrăgostită. Viteza bătăilor inimii când era el în prin preajmă au trădat-o întotdeauna... în această viață dar și în trecut. El va trebui doar să aștepte ca ea să-și dea seama nou.

Kotaro inspiră ușor, savurând mirosul ei. Chiar și acum i-ar fi putut mirosi puritatea și știa că ea nu e o cineva care să ia așa ceva atât de ușor. Era atât de nevinovată față de lumea reală.

Gândul îl făcu să zâmbească fad. Nu era atât de sigur că ar fi vrut ca ea să afle vreodată despre partea întunecată a acestei lumi... nu voia să-i alunge fericirea. Chiar și el însuși nu era ceea ce credea că este. Știa că îl va accepta în vreun fel, dar amintindu-și cum a îngropat-o i-a ținut buzele înlemnite. De unele lucruri ar fi mai bine să nu-și amintească niciodată.

Când Kotaro ieșea din clădire și ajunse pe trotuar, ridică privirea spre curtea dinspre fereastra ei, întrebându-se ce avea să facă atunci când va afla despre el. și da, i-ar spune adevărul... dar nu chiar acum. Cum explici că ești mai în vârstă decât orice om normal și că ai puteri pe care le-a văzut doar în filme?

Kotaro clătină din cap în timp ce se întoarse spre colegiu, gândindu-se la următoarea mutare cu privire la fetele dispărute.

Știa ce se întâmplă cu ele și că cel mai probabil erau deja moarte sau cel puțin înviate. Ochii lui s-au aprins de furie pentru o clipă, dezvăluind partea întunecată a sufletului său de lican. Avea nevoie să prindă mirosul acelor băutori de sânge nenorociți și al celor care i-au condus înainte să o găsească din nou pe Kyoko.

Capitolul 3

Kyoko răscoli prin dulap în căutarea a ceea ce Suki o convinse să cumpere weekend-ul trecut. Ea chicoti la gândul că Shinbe le urmărise la cumpărături oferindu-se să le ajute dacă aveau de o opinie. Culmea a fost când s-a furișat în cabina fetelor și a vorbit cu Suki prin perdea.

Shinbe vorbea cu voce pițigăiată, ca să o convingă pe Suki că e însoțitoarea pentru cabina fetelor și se oferea să-i ridice fermoarul.

Suki spuse da ofertei de ajutor și se întoarse cu spatele spre perdea. Kyoko aproape căzuse când Shinbe zbură prin cabină și ateriză pe peretele din cealaltă parte.

O întrebă pe Suki cum și-a dat seama că era Shinbe iar ea răspunse. − Nu cred că ar lăsa o lesbiană să lucreze la cabina fetelor, așa că atunci când și-a băgat mâna în rochie, în loc de fermoar... era un fel de revelație.

− Săracul Shinbe, exclama Kyoko, scoțând o cămașă albă scurtă, cu mâneci de mătase, care, de la cot până la încheietura mâinii, erau în formă de clopot. De fapt, ea a crezut că e foarte drăguță. Îi aducea aminte de rochia unui înger, dar mai sexy. Era suficient de scurtă ca să-i arate buricul împreună cu fusta mini neagră, cu talie joasă, pe care o cumpărase.

După ce s-a îmbrăcat și și-a găsit ce pantofi dorea, și-a tras părul din jurul urechilor, și din spate, ridicându-l cu un elastic, lăsând restul să atârne atrăgător. Aplică o cantitate mică de machiaj și-și puse un colier cu un mic cristal picătură, crezându-se pregătită pentru tot ce îi rezervase Suki.

Și-a dorit în secret să-i fi spus lui Kotaro unde merg, dar nici măcar ea nu știa răspunsul la asta. Și-a mușcat buza de jos, realizând că deja îi ducea lipsa, apoi încercă să-și alunge sentimentul de melancolie, știind că Suki o va vedea.

Ultimul lucru de care avea nevoie în seara ar fi fost ca cea mai bună prietenă, s-o întrebe un milion de întrebări la care nu dorea să răspundă.

Ultimul lucru de care avea nevoie în seara ar fi fost ca cea mai bună prietenă, s-o întrebe un milion de întrebări la care nu dorea să răspundă.

*****

Shinbe își plimbă degetele prin șuvițele albastre care-i străluceau în părul său întunecat, în timp ce se aplecă asupra ușii. Se îndreptase spre Suki, când primise apelul ei spunând că va pleca în această seară și că nu va mai reveni.

− E nebună dacă crede că poate scăpa de mine atât de ușor, a ridicat Shinbe o sprânceană în timp ce aștepta.

Când ea a deschis ușa cu părul încă înfășurat într-un prosop, primele cuvinte ale lui Shinbe erau. − ăăă... am pierdut baia, Suki? Zâmbi privind sprâncenele lui Suki arcuindu-se. De îndată ce îi întâlnise pe Suki și pe Kyoko, simți nevoia să rămână lângă ele. De multe ori au ieșit împreună cu Toya și fetele.

Suki știa că Shinbe se considera "iubitul ei" doar pentru că el era singurul cu care a ieșit, dar Suki nu a acceptat niciodată partea cu relația. Ea încercă să ascundă roșeața care amenința să se i se ridice pe față, în timp ce răspunse: − Mi-ar trebui înălbitor și o bilă de demolări pentru a-ți curăța creierul.

Se aplecă mai aproape de ea, blocând totul, pe măsură ce ochii lui de ametist se întunecau atrăgător. Dacă m-ai lăsat să intru... Cred că am putea găsi un motiv pentru tine să faci o altă baie.

Suki simți că bătăile inimii sale se accelerează la sunetul vocii sale obraznice și făcu câțiva pași înapoi, în timp ce el a făcut câțiva pași înainte, închizând ușa în urma lui. Hotărâtă să nu-i lase nici un avantaj îi aruncă o privire plină de avertizări și a fost răsplătită când el s-a oprit. Dacă ar fi aflat vreodată cât de mult o atrăgea... s-ar fi implicat cu adevărat.

− Uite Shinbe, trebuie să mă pregătesc pentru că am planuri în seara asta cu un prieten. Ți-am spus deja la telefon, îți amintești? Știa că va veni oricum... dacă nu pentru alt motiv decât să încerce să afle unde merge.

Luându-și prosopul din cap, cu părul ei lung încă umed, Suki se îndreptă spre baie vorbind destul de tare, ca să o audă. − Putem face ceva mâine seară, bine?

Shinbe se aplecă de bara care despărțea bucătăria de camera de zi. Era pe punctul de a începe să-și exprime jalea când privirea lui căzu pe un fluturaș de pe tejghea. Ridicându-l, a scanat rapid pagina. Ambele sprâncene se iluminară.

CEL MAI MARE și MAI TARE CLUB DIN ORAȘ

CLUBUL LA MIEZUL NOPȚII

NOAPTE DE VINERI SPECIALĂ

SEARA DOAMNELOR

Erau încercuite cuvintele “seara doamnelor”. Shinbe ridică o sprânceană, în timp ce punea hârtia înapoi pe tejghea și se îndreptă spre baie. Își ascunse zâmbetul în timp ce intră fără să bată și se strecură în spatele lui Suki, în timp ce ea se pregătea să-și perie părul.

− Mâine atunci, șopti Shinbe seducător în cochila urechii, apoi și-a lăsat buzele în jos, ca să-i sărute umărul. Se întoarse fără mai zică un cuvânt... ascunzându-și zâmbetul mulțumit.

Suki stătea nemișcată, privind în oglindă, fără să-i placă vibrațiile pe care tocmai le-a simțit. Nu era genul lui Shinbe să nu ceară, să nu implore. Nedorind sa caute calul de dar la dinți, se grăbi cu pregătirile. Îngrijorată că Shinbe avea un plan ascuns, Suki a hotărât că va apărea la Kyoko puțin mai devreme decât era planificat.

*****

La câțiva kilometri distanță, niște ochi roșii pătrunzători de la fereastra unui apartament penthouse scrutau orașul. Valuri în cascadă de păr negru mătăsos cădeau pe un spate gol în contrast cu pielea palidă ca luna. Fața lui angelică era izbitoare, cu unghiuri ascuțite, iar corpul său era slab și tare ca cel al zeului Adonis.−

Trupul gol îi strălucea din lumina lunii, mușchii dansând cu fiecare mișcare pe care o făcea. El era frumos pentru oricine se uita la el, dar sufletul lui întunecat era rău și fatal. Un zâmbet îi îndulcea buzele perfecte, pe când gândurile se îndreptau spre evenimentele din seara precedentă.

Întorcându-se de la fereastră, începu să se pregătească pentru seară. Privirea lui s-a pierdut înspre scaunul de lângă foc al reginei Ann și spre tânăra studentă care stătea în el fără viață. Hyakuhei se rânji în timp ce se gândi la sângele proaspăt avut la cina de noaptea trecută.

− Păcat, era o fată atât de frumoasă. Și-a lins buzele, amintindu-și plăcerea cu care a răpit fata și s-a hrănit cu ea. Nu s-ar fi săturat niciodată de tinerele femei pe care le-a ademenit și pe care a pus stăpânire.

În seara aceea, va vizita un renumit club de noapte pentru a-și vâna prada și trebuia să fie sigur că "copiii" lui vor fi satisfăcuți. "Noaptea doamnelor" a fost mereu prielnică pentru recoltă și un bufet nesfârșit de carne pentru călătorii nopții.

Era un lord vampir puternic și nici unul nu îndrăznea să supere sau să-i pună la îndoială puterea. Plăcerea a fost singura lui dorință de peste o mie de ani, dar acum el voia mai mult. El voia ceea ce i se cuvenea. O încruntare îi schimbă fața, în timp ce se gândea la țelul lui, obiectul care devenise obsesia lui cât timp a așteptat să se nască din nou în lume. Legendarul Gardian al Inimii de Cristal.

Cristalul sacru era o bijuterie despre care s-a spus că este capabilă să-i permită unui vampir să umble dincolo de noapte și în lumina plină a zilei. Legenda spune că o fată cu sânge neprihănit și inimă de copil, ar ține bijuteria înăuntrul corpului ei. Ea ar fi o preoteasă cu cel mai înalt rang și putere, protectoarea și păzitoarea Gardianului Inimii de Cristal.

Privirea lui întunecată se întoarse spre cerul nopții, unde o lună sângerie se ridică deasupra. − Te-am pierdut o dată dragă preoteasă, dar să nu crezi că nu te voi găsi din nou. Ochii i se îngrămădeau în timp ce făgăduia nopții. − Te voi avea atât pe tine cât și cristalul de data asta...

*****

Suki a fost la cumpărături cu Kyoko săptămâna trecută tocmai din acest motiv, doar că nu i-a spus prietenei despre ce era vorba. Suki și-a cumpărat și ea o ținută. Trăgând-o din dulapul ei, ea se fâțâi cu entuziasm. Era o rochie neagră și foarte strânsă. Se îndrăgostise de ea în clipa în care a văzut-o.

− Bună treabă că Shinbe nu-i aici, își spuse Suki cu un zâmbet șmecher, în timp ce privi rochia în oglindă. Era foarte scurtă, dar nu arăta prea multe... suficient pentru a ațâța și a lăsa imaginația să lucreze. Trăgându-și părul într-o bentiță neagră potrivită, Suki își puse niște machiaj și-și apucă cheile, îndreptându-se spre apartamentul lui Kyoko.