Lucruri Periculoase - Amy Blankenship 6 стр.

Quinn îl iubea pe Micah și era mândru de el pentru că avea o voință puternică. Ultimul lucru pe care și-l dorea era ca una dintre neînțelegerile lor să scape de sub control.

− Dar nu știe nimic din ce s-a întâmplat, exclamă Alicia agățându-se de orice motiv posibil ca să-i facă să-l găsească. − Dacă se întâlnește cu Misery și e rănit... sau ucis? Plecat sau nu, încă face parte din clan.

− Nu poți să te contrazici cu logica ei, băiete, zise Kane după ce a citit gândurile lui Quinn.

Alicia îi aruncă o privire în umbre și se înroși, apoi privi în altă parte. S-a simțit bine să audă pe cineva care-i ținea partea măcar o dată. Ceea ce Alicia nu știa era că întreaga familie se gândea la Micah și la ultima dată când îl văzuseră cu adevărat; imediat după lupta sa cu Anthony.

Kane îi întoarse zâmbetul, deși nu o vedea. Aparent, ea era singura din grup care avea un pic de curaj.

− Ultima oară când l-am văzut pe Micah, intrase într-o uriașă confruntare de strigăte cu Anthony Valachi și acesta din urmă l-a aruncat din club, a spus Steven încet. − Asta a fost înainte de a dispărea.

− Vârcolacul? întrebă Trevor cu o înclinare a capului.

− Da, și pe lângă asta, Steven e partener cu logodnica lui Anthony. Quinn l-a informat pe el și pe oricine altcineva care nu auzise încă.

Jewel se încruntă, realizând că Steven îi spusese adevărul despre legăturile dintre fratele dispărut și Anthony. Își mușcă buza, întrebându-se în tăcere dacă acesta era singurul motiv pentru care Steven o ajutase. Nu, a greșit. Când Steven a luat-o de la biserică, nici nu știa că Anthony era logodnicul ei.

A auzit acuzația nespusă din vocea lui Quinn și ridică umerii. Un instinct de protejare a apărut în interiorul ei și ea trebuia să-i dea glas.

− Steven nu știa cine e logodnicul meu și nu aveam nici o idee că Anthony era un vârcolac, a spus Jewel cu voce fermă. − Până când am devenit parteneri nu i-am spus despre Anthony. Deci dacă ai de gând să dai vina pe cineva pentru asta, dă vina pe mine.

Quinn a avut amabilitatea să se arate ușor admonestat, iar Kat i-a făcut un semn aprobator discret.

Jewel se aplecă înspre bar și începu să-și muște din nou buza de jos. Faptul că i-a luat apărarea fratelui mai mare al lui Steven, masculul alfa al tribului panterelor, îi dăduse un pic de speranță.

Se uită la Steven și se relaxă când văzu cum îi străluceau ochii plini de mândrie pentru ea. Ceva din interiorul ei se înmuiase și se luptă din greu să construiască înapoi zidul de protecție. Inima ei bătu mai repede și se întrebă dacă se îndrăgostește de el.

− Anthony Valachi era suspect de ceva timp, a vorbit Chad. − Forțele de poliție au motive să creadă că este implicat nu numai în contrabandă, ci și în sclavie. Zvonurile spun că oamenii lui au luat prostituate, le-au răpit și le-au vândut ca sclave sexuale.

− Atunci de ce nu a făcut nimic poliția? a întrebat Kat.

− Ni s-a spus să nu ne amestecăm pentru că FBI-ul a preluat controlul anchetei, a răspuns Chad. Din păcate, când apare FBI-ul, nu avem nicio jurisdicție și nu putem face altceva decât să ne dăm la o parte din calea lor dacă nu vrem să ajungem în închisoare alături de băieții răi.

Steven dădu din cap și își dădu seama că era timpul să le spună toate astea. − Tatăl lui Jewel a fost investigat de FBI chiar aici în urmă cu ceva timp. Acesta a fost motivul pentru care Jewel s-a logodit cu Anthony în primul rând. El zâmbi spre Jewel ușor înainte de a reveni la grup.

− Tatăl ei era directorul stațiunii Palm Springs Resort, iar Anthony nu era mulțumit de mandatul de percheziție pe care îl avea sau de faptul că Arthur le-a permis să verifice proprietatea. Realizându-și greșeala, Arthur l-a omorât pe agent și a fost arestat pentru crimă. Pentru ca Arthur să-și salveze pielea, i-a dat-o pe Jewel lui Anthony ca plată pentru a-l scoate din suspiciunea de crimă.

− El este cel care mi-a ucis tatăl. Sunt sigur de asta, a spus Jewel, strângând pumnii pe lângă ea. − Atunci când merge după el?

− Nu trebuie să mergem după el, i-a spus Chad. − Vom face un plan și apoi vom răspândi informația că ești sub protecția lui Wilder. Când va face o mișcare... îl vom lua.

− Cred că asta ar putea fi ceva în afara legii, îl corectă Trevor. – Țineți-o pe Jewel ascunsă pentru încă câteva zile și lăsați-mă pe mine și Zackary să ne asigurăm că FBI-ul nu va intra în schemă și nu va transforma totul într-o grămadă de rahat.

− De ce ar interveni? întrebă Kat. – Că doar faceți parte din organizația paranormală... nu sunteți mai presus de FBI?

− Doar în anumite zone, răspunse Trevor. − Cea mai mare parte a FBI nu are nici un indiciu ca noi existăm. La naiba, nici măcar președintele Statelor Unite nu știe despre noi. Lucrăm mult deasupra capului lor și pentru asta trebuie să avem dovezi că se întâmplă ceva paranormal.

− Asta înseamnă că cel puțin o parte din guvern știe despre noi? a întrebat Nick fără să-i placă senzația de disconfort care însoțea această știre.

Trevor clătină din cap: − Nu în mod specific despre fiecare dintre voi... dar ei sunt conștienți de cei mai... neobișnuiți. Sunteți protejați la fel ca și oamenii... poate chiar mai mult și cu mai multe reguli tolerante și de un guvern mic dar puternic în interior și peste guvern. Se scărpină pe cap în speranța că toată lumea va digera această versiune vagă a adevărului.

− Mă îngrijorează faptul că FBI-ul ar putea săpa mai mult și va descoperi prea târziu că au de-a face cu vârcolaci, nu cu oameni, Chad se încruntă când înțelese și nu-i plăcea ceea ce Trevor tocmai spusese. Trebuia să înțeleagă că paranormalii avea mai multe drepturi decât oamenii? Poate că era puțin părtinitor, dar era unul dintre acei oameni.

Trevor clătină din cap: − Mulțimea nu se va înfuria și va ataca FBI-ul. În plus, dacă lumea ar afla despre vârcolaci, vor fi următorii în vizor pentru a deveni specie dispărută și vârcolacii știu asta. Ultima dată când s-au lăsat descoperiți, au fost vânați până aproape de dispariție.

− Lasă-mă să dau câteva telefoane să văd dacă avem jurisdicție deplină asupra cazului Valachi, s-a oferit Zackary. − Dacă avem, atunci suntem liberi să recrutăm pe oricine credem că e calificat. El a aruncat o privire asupra grupului știind că va include pe aproape toată lumea din cameră și le va acorda imunitate, indiferent de modul în care se vor derula lucrurile.

− Știe cineva ce conducea Micah în ziua în care a dispărut? a întrebat Chad. − Pot verifica de la mașina mea de patrulare și să pun un ordin de urmărire pentru vehicul.

− Motocicleta, spuse Alicia, apoi ochii i se lărgiră, în timp ce își aminti că îi spunea lui Warren că va merge cu aceeași motocicletă în furtuna de seara trecută. Uitându-se la el, îi reveni respirația când acesta îi făcu simplu un semn din ochi.

Nick concluzionă: − Sunt cu totul de acord să stăm departe de Misery, dar vampirii se înmulțesc pentru ea și nu putem lăsa să se întâmple asta.

− Toată lumea se ocupă de controlul dăunătorilor, a fost de acord Warren.

− Sper că nu toată lumea, Trevor se uită spre Envy.

Zackary păși în mod discret în fața lui Trevor, pentru a bloca căutătura arzătoare pe care Devon i-o aruncă prietenului său. − Cred că e timpul să apelăm la câteva favoruri și să ajutăm și mai mult echipa în acest domeniu.

− Vrei să spui că mai sunt și alții ca tine în jur? întrebă Steven.

Zachary își înfipse mâinile în buzunare și își înclină ușor capul. Luminile reflectau strălucirea moale din părul lui blond, spiralat, în timp ce zâmbi: − Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar există doar unul ca mine. Am vrut să mă clonez, dar liderul furios de aici nu m-a lăsat, a terminat el fraza arătând cu degetul mare la Trevor.

− Terminați dracu' odată și dați telefoanele alea, strigă Trevor. − Dacă ar mai fi fost un altul ca tine, Angelica l-ar fi ucis doar pentru a putea spune că în cele din urmă a reușit.

Expresia lui Zachary luase un aer de superioritate. – Oooo, ca să fiu călcat în picioare de acei minunați bocanci Doc Martin, pe care-i ascunde în dulap.

Trevor a făcut un pas agitat spre coechipierul său, iar Zachary alergă imediat în zona barului pentru a se ascunde în spatele lui Kane.

− E vreun motiv pentru care mă folosești ca scut? întrebă Kane.

− Da, exclamă Zachary. – Lasă-mă un minut și mă voi gândi la ceva.

Kane rânji: − Dă-mi un minut să mă duc acasă să-mi găsesc bocancii Doc Martin.

Zachary se întoarse de la Kane, cu mâinile ridicate. − Bine, gata, sunt cuminte.

− Zachary! strigă Trevor.

− Bine, bine, spuse Zachary și își scoase telefonul mobil. – Hă hă, sunt înconjurat de oameni fără simțul umorului... Angelica o să iubească ceata asta.

Capitolul 4

Kane se aplecă peste cruce la câțiva metri în spatele lui Michael și se uită înspre oraș, întrebându-se unde se ascunde Misery sau dacă măcar mai era în oraș. Avea o lume întreagă de terorizat, dar karma era o nesimțită și la fel îi erau și instinctele care îi spuneau că ea nu era prea departe.

Se strâmbă imaginându-și că ea se plimbă pe trotuar ca un cadavru în putrefacție, apoi își înăbuși un tremurat la imaginea fetiței ciudate și hotărî că cadavrul era mai puțin înfiorător. De-a lungul secolelor, a mai văzut momente când vampirii adulți au transformat copii.

Ceea ce mulți dintre aceștia nu au învățat niciodată era că copiii erau adesea mai cruzi decât părinții lor adulți și că au murit de mâna adultului sau copilul l-a omorât pe cei care l-a transformat. A trebuit să recunoască faptul că femeia care a scris cărțile cu vampiri avea o idee corectă.

Spera că oricine era expertul în demoni menționat de Trevor știa ce făcea, dar se îndoia.

Amintirea demonului era ceea ce l-a îndemnat să-l păzească pe Michael... asta și că-l va împiedica s-o urmărească pe Tabatha acum că ea se întoarse în oraș. Era nevoie de o mare cantitate de voință pentru a nu face acest lucru. Doar faptul de a fi în aceeași cameră cu ea era o durere fizică... durere pe care știa că nu ar fi putut s-o ascundă prea mult timp dacă ar fi rămas. Ochii lui s-au întors din nou la prietenul său și s-a aplecat mai mult pe cruce.

A trebuit să recunoască că dacă voiai să fii singur și să fii încă înconjurat de oameni, acoperișul celei mai mari biserici din oraș era un loc interesant de unde să faci asta.

În mod ciudat, știa că Michael nu a venit aici pentru liniște și pace. Vampirul a venit aici să se îngrijoreze și să cugete. Nu conta că erau în libertate, deoarece Kane avea sentimentul că dacă Misery dorea să-i găsească, atunci cei patru pereți nu i-ar fi salvat. Nu s-a mai ascuns niciodată de vreun inamic și nu avea de gând să înceapă acum. Evident, Michael simțea la fel.

Surâse pe când un gând ciudat îi trecu prin minte. De îndată ce îl va găsi din nou pe Dean, urma să-i ceară o favoare căzutului. Voia o mână din penele alea cu vraja aceea pe care Dean o folosise pe penele din catacombe. Cățeaua nu a apreciat asta chiar atât de mult. El și-a așezat palma pe umăr, amintindu-și toată carnea lipsă, care a apărut oarecum când el a ieșit de acolo. Michael i-a spus că Dean îl vindecase.

Kane nu și-a putut aminti prea mult de acele momente după ce a intrat în peșteră. Și-a reamintit că auzit vocea lui Michael chemându-l din întuneric, dar nu și altceva. Următorul lucru pe care și-l amintea era că se trezise într-o biserică plină de oameni iar Michael plutea peste el ca o cloșcă.

Fața Tabathei îi străfulgeră prin minte. El și-a petrecut ultimele ore încercând cu disperare să nu se gândească la ea, dar mare parte din acele două ore nu se ascultase pe el însuși.

Michael putea simți prezența lui Kane undeva în spatele lui, dar în loc să se enerveze de distragerea nedorită, se simți liniștit de grija prietenului său. Cel puțin dacă Kane era îngrijorat de el, atunci se putea desprinde puțin propria sa paranoia. În plus, îl iubea pe Kane ca pe un frate... cuvântul frate îi răzbătu prin minte, în timp ce gândurile i se întunecară și se îndreptă spre Damon. Cum era posibil ca frații adevărați să aibă păreri atât de greșite unul față de celălalt?

Încercând să-și golească mintea de amintirile deranjante, Michael s-a lăsat pe spate și a lăsat extenuarea să-și spună cuvântul. Știa că putea dormi în siguranță... Kane îl păzea.

Kane se gândea la cugetările șoptite ale lui Michael. Nu știuse că Michael avea probleme cu somnul. De ce se simțea prietenul său atât de amenințat că îi era frică să închidă ochii? Știa că lipsa de somn te aduce încet în pragul nebuniei... și totuși, și el a aflat pe calea cea grea că prea mult somn era chiar și mai dăunător.