Doctorul îi vorbi din nou, dar de data aceasta nu-l mai asculta.
Timp de ore sau zile a fiinţat într-o deplină uitare, un vid sec şi nenorocit fără trecut sau viitor. Pereţii îl strângeau din toate părţile. În afara lor era tăcerea. Braţele şi fesele îl dureau de atâtea injecţii. Făcu o febră care nu îl duse chiar până la delir, menţinându-l pe o muchie între raţional şi iraţional, teritoriul nimănui. Timpul nu mai exista. El era timpul; doar el. El era râul, săgeata, piatra. Doar că nu se mişca. Piatra aruncată încă mai atârna suspendată la mijlocul drumului. Nu exista nici zi nici noapte. Uneori doctorul aprindea ori stingea lumina. Pe perete, deasupra parului era fixat un ceas. Arătătorul se mişca fără sens de la una la alta din cele douăzeci de cifre de pe cadran.
Se trezi după un somn lung, profund şi pentru că era cu faţa la ceas îl studie somnoros. Arătătorul trecuse puţin de 15 ceea ce, dacă ar fi citit cadranul începând cu miezul nopţii, ca pe un ceas de 24 de ore din Anarres, ar fi însemnat că se află pe la mijlocul după-amiezii. Dar cum poate fi după-amiază în spaţiu, între două lumi? Ei bine, la urma urmei nava îşi ţine propriul timp. Toate aceste calcule îi dădură un curaj imens. Se ridică şi nu se mai simţi ameţit. Coborî din pat şi îşi verifică echilibrul — satisfăcător, deşi avea senzaţia că tălpile picioarelor nu stabilesc un contact prea ferm cu pardoseala. Câmpul de gravitaţie al navei trebuie sa fie destul de slab. Nu-i plăcea în mod deosebit această senzaţie; avea nevoie de permanenţă, soliditate, fermitate. În căutarea acestora, începu să cerceteze metodic mica încăpere.
Pereţii albi erau plini de surprize, toate gata să se dezvăluie la o atingere pe tabloul de control: lavoar, closet, oglindă, birou, scaun, dulap, poliţe. De lavoar erau conectate câteva dispozitive electrice misterioase, iar apa nu se oprea atunci când luai mâna de pe robinet ci continua să curgă până când o opreai — un semn, îşi spuse Shevek, fie al unei mari încrederi în natura umană fie al unor cantităţi nelimitate de apă caldă. Presupunând mai degrabă a doua alternativă, se spălă pe tot corpul şi — negăsind nici un prosop — se uscă la unul din mecanismele acelea misterioase care emana un curent plăcut, înţepător, de aer cald. Negăsind haine noi, le îmbrăcă tot pe acelea pe care se descoperise purtându-le când se trezise: pantaloni largi, legaţi cu un şnur şi o tunică fără nici o formă, ambele de un galben strălucitor, cu buline albastre. Se privi într-o oglindă. Consideră efectul de-a dreptul nefericit. Oare aşa se îmbracă oamenii pe Urras? Căută în zadar un piepten, se mulţumi să-şi dea părul pe spate şi aşa gătit încercă să părăsească încăperea.
Ceea ce se dovedi imposibil. Uşa era încuiată. Neîncrederea iniţială a lui Shevek se transformă în mânie, un anumit fel de mânie, o dorinţă oarbă de a comite o violenţă, aşa cum nu mai simţise până atunci în întreaga lui viaţă. Răsuci furios clanţa imobilă, bătu cu palmele în metalul alunecos al uşii, dădu o lovitură butonului soneriei pe care doctorul îi spusese să-l folosească în caz de nevoie. Nu se întâmplă nimic. Pe panoul de comandă al interfonului mai erau o mulţime de alte butoane mici, numerotate, de diferite culori. Izbi cu mâna în toate deodată. Difuzorul din perete începu să bălmăjească.
— Cine dracu… da, vin imediat… afară… clar… ce… de la douăzeci şi doi…
— Deschide uşa! strigă Shevek, amuţindu-le pe toate.
Uşa se deschise, doctorul aruncă o privire înăuntru. La vederea capului său chel, îngrijorat, gălbui la culoare, mânia lui Shevek se calmă, retrăgându-se într-un cotlon întunecat, interior.
— Uşa era încuiată, spuse el.
— Regret, dr. Shevek… o precauţie… contaminare… Îi ţinem pe ceilalţi izolaţi…
— Să închizi în afară, ori să închizi înăuntru, este acelaşi act, răspunse Shevek îndreptând asupra doctorului o privire luminoasă, îndepărtată.
— Securitatea…
— Securitate? Trebuie să fiu ţinut într-o cutie?
— Salonul ofiţerilor, plusă doctorul grăbit, pe un ton de scuză. Vă este foame, domnule? Poate că doriţi să vă îmbrăcaţi şi apoi vom merge în salon.
Shevek cercetă îmbrăcămintea doctorului: pantaloni albaştri strânşi pe picior, vârâţi în cizme care arătau la fel de netede şi fine ca şi materialul pantalonilor, o tunică violetă deschisă în faţă şi reînchisă cu catarame de argint, iar sub aceasta, vizibilă numai la gât şi la încheieturile mâinilor, o cămaşă tricotată de un alb strălucitor.
— Nu sunt îmbrăcat? întrebă Shevek în cele din urmă.
— O, nu vă faceţi probleme, pijamaua ajunge. Nici un fel de formalităţi pe o navă de transport.
— Pijama?
— Ceea ce purtaţi în acest moment. Îmbrăcăminte pentru dormit.
— Haine pe care le porţi în timp ce dormi?
— Exact.
— Unde sunt hainele în care eram îmbrăcat? întrebă el, clipind din ochi, fără nici un alt comentariu.
— Hainele dumneavoastră? Le-am dat la curăţat… la sterilizat. Sper ca nu vă deranjează, domnule…
Doctorul examină un panou din perete pe care Shevek nu-l descoperise încă şi scoase un pachet învelit în hârtie de culoare verde deschis. Despachetă vechiul costum al lui Shevek, care arăta foarte curat şi oarecum redus ca dimensiuni, mototoli hârtia cea verde, activă un alt panou, aruncă hârtia într-un container care se deschisese şi zâmbi nesigur.
— Acesta este, dr. Shevek.
— Ce se întâmplă cu hârtia?
— Hârtia?
— Hârtia verde.
— A, am aruncat-o la gunoi.
— Gunoi?
— Eliminare. Este arsă.
— Voi ardeţi hârtia?
— Poate că este doar aruncată în spaţiu. Nu ştiu. Nu sunt medic spaţial, dr. Shevek. Mi s-a acordat onoarea de a vă îngriji datorită experienţei mele cu alţi vizitatori din alte lumi, ambasadorii de pe Terra şi Hain. Eu conduc procedurile de decontaminare şi acomodare pentru toţi străinii care sosesc la A-Io. Bineînţeles, nu vreau să spun că dumneavoastră sunteţi un străin în acelaşi sens, preciză doctorul, privindu-l cu timiditate pe Shevek, care nu înţelesese chiar toate cuvintele, dar putea să discearnă, dincolo de cuvinte, firea sa preocupată, rezervată, bine intenţionată.
— Aşa este, îl asigură Shevek, poate că acum două sute de ani am avut amândoi aceeaşi bunică, pe Urras.
Shevek începu să îmbrace vechile sale haine şi, în timp ce îşi trăgea cămaşa peste cap, îl văzu pe doctor introducând "hainele de dormit" în containerul pentru "gunoi". Se întrerupse, cu cămaşa în dreptul nasului, apoi o scoase complet, îngenunche şi deschise containerul. Era gol.
— Hainele sunt arse?
— A, acelea sunt pijamale ieftine, articole de consum — le porţi şi le arunci, costă mai puţin decât să le speli.
— Costă mai puţin, repetă Shevek meditativ, rostind cuvintele asemenea unui paleontolog care priveşte o fosilă, fosila care datează un strat întreg.
— Mi-e teamă că bagajul dumneavoastră s-a pierdut în alergătura aceea către navă. Sper că nu conţinea nimic important.
— N-am adus nimic, răspunse Shevek.
Deşi costumul său se decolorase aproape până la alb şi chiar se strâmtase puţin, încă îi venea bine, iar senzaţia familiară, aspră a contactului cu pânza din fibră de holum era plăcută. Shevek se simţea din nou el însuşi. Se aşeză pe pat cu faţa spre doctor şi continuă.
— Vezi, eu ştiu că nu vedeţi lucrurile la fel ca noi. În lumea voastră, pe Urras, trebuie să cumperi lucruri. Eu vin în lumea voastră, nu am bani, nu pot să cumpăr, deci ar trebui să aduc. Dar cât pot să aduc? Îmbrăcăminte? Da, aş putea aduce două costume. Dar mâncare? Cum aş putea aduce suficientă mâncare? Nu pot să aduc. Nu pot să cumpăr. Dacă trebuie să fiu ţinut în viaţă, trebuie să-mi daţi să mănânc. Eu sunt anarresian, îi fac pe urrasieni să se poarte ca anarresienii; să dea, nu să vândă. Dacă vă place. Bineînţeles, nu este necesar să mă ţineţi în viaţă! Înţelegi, eu sunt Cerşetorul.
— O, nu, în nici un caz, domnule, nu, nu. Sunteţi un oaspete foarte preţuit. Vă rugăm să nu ne judecaţi după echipajul acestei nave, sunt oameni cum nu se poate mai ignoranţi şi limitaţi. Nici nu vă daţi seama ce bine veţi fi primit pe Urras. În definitiv,sunteţi un savant de renume mondial… de renume galactic! Mai mult decât atât, primul nostru vizitator de pe Anarres! Vă asigur, lucrurile vor fi cu totul diferite atunci când vom ajunge la Rachetodrornul Peier.
— Nu am nici o îndoială că vor fi diferite, răspunse Shevek.
* * *
Drumul spre Lună dura de obicei patru zile şi jumătate dus şi tot atâta întors, dar de data aceasta la călătoria de întoarcere fuseseră adăugate încă cinci zile de adaptare pentru pasager. Shevek şi dr. Kimoe le petrecură în vaccinări şi conversaţii. Căpitanul "Precautului" le petrecu menţinându-se pe orbită în jurul planetei Urras şi înjurând. Atunci când era nevoit să i se adreseze lui Shevek, o făcea cu o lipsă de respect în care se citea neliniştea. Doctorul, gata oricând să explice totul, avea răspunsul pregătit.
— E obişnuit să-i considere pe toţi străinii drept inferiori, ceva mai puţin decât pe deplin umani.
— Odo îi spunea creaţia pseudo-speciilor. Aşa este. Mi-am închipuit că poate pe Urras oamenii nu mai gândesc în felul acesta, deoarece aveţi atâtea limbi şi naţiuni, ba chiar şi vizitatori din alte sisteme solare.
— Aceştia sunt foarte puţini, deoarece zborul interstelar e atât de costisitor şi de lent. Poate nu va fi întotdeauna astfel, adăugă dr. Kimoe, cu intenţia vizibilă de a-l flata pe Shevek, sau de a-l face să vorbească mai mult. Dar acesta îl ignoră.
— Al Doilea Ofiţer pare a se teme de mine, continuă el.
— A, în cazul său este vorba de intoleranţă religioasă. Este un epifanist fundamentalist. Recită Principiile de bază în fiecare seară. O minte total rigidă.
— Atunci pe mine cum mă consideră?
— Drept un ateu primejdios.
— Un ateu! De ce?
— Cum de ce? Pentru că sunteţi un Odonian de pe Anarres, iar pe Annares nu există nici un fel de religie.
— Nici o religie? Suntem oare de piatră, acolo pe Anarres?
— Mă refer la religia instituţionalizată, la biserici, culte…
Kimoe se enerva cu uşurinţă. Îl caracteriza siguranţa de sine plină de energie a medicului, dar Shevek i-o zdruncina în permanenţă. Toate explicaţiile sale eşuau, după două-trei întrebări din partea lui Shevek, într-o bâlbâială. Fiecare se baza pe anumite relaţii pe care celălalt nu le înţelegea. De exemplu, subiectul acesta curios al superiorităţii, al înălţimii relative, era important pentru urrasieni: adesea foloseau în scrierile lor termenul "mai înalt" pentru "mai bun", în vreme ce un anarresian ar fi utilizat "mai central". Dar care este legătura dintre a fi mai înalt şi a fi străin? Nu era decât o enigmă printre multe altele.
— Înţeleg, răspunse el, o altă nedumerire limpezindu-i-se. Nu admiteţi nici un fel de religie în afara bisericilor, tot aşa cum nu admiteţi nici un fel de moralitate în afara legilor. Ştiţi, n-am înţeles niciodată chestia asta, cu toate cărţile urrasiene citite.
— Bine, în zilele noastre orice persoană luminată ar admite…
— Vocabularul complică lucrurile, spuse Shevek, urmărindu-şi descoperirea. În pravică, termenul "religie" este nefrecvent. Nu! Cum se spune? Rar. Care nu este folosit prea des. Desigur, face parte din Categorii: al Patrulea Mod. Puţini oameni învaţă să practice toate Modurile. Dar Modurile sunt alcătuite din capacităţile naturale ale minţii umane. Doar nu eşti convins că noi nu avem capacitate religioasă! Că putem face fizică şi în acelaşi timp să fim rupţi de cea mai profundă relaţie pe care omul o are cu cosmosul.
— A, nu, în nici un caz…
— Într-adevăr, asta ar însemna să faceţi din noi o pseudo-specie!
— Cu siguranţă că oamenii educaţi ar înţelege acest lucru. Ofiţerii aceştia sunt nişte ignoranţi.
— Dar oare numai bigoţilor le este îngăduit să iasă în cosmos?
Toate conversaţiile lor se desfăşurau în felul acesta, epuizante pentru doctor şi nemulţumitoare pentru Shevek şi totuşi extrem de interesante pentru amândoi. Reprezentau singurele mijloace pentru Shevek de a explora lumea cea nouă care îl aştepta. Nava însăşi şi mintea lui Kimoe reprezentau microcosmosul său. Nu se aflau cărţi la bord, ofiţerii îl evitau iar membrilor echipajului le erau strict interzise contactele cu el. Cât despre mintea doctorului, deşi inteligentă şi de o siguranţă binevoitoare, nu era decât un amestec de artificii intelectuale chiar mai derutante decât toate fleacurile, dispozitivele şi instalaţiile care umpleau nava. Acestea din urmă i se păreau lui Shevek reconfortante — totul era atât de generos, elegant şi plin de inventivitate. Dar mobilierul intelectului lui Kimoe nu i se părea la fel de confortabil. Ideile acestuia nu păreau niciodată să se deplaseze în linie dreaptă; trebuiau să evite şi să ocolească ba una, ba alta, după care sfârşeau prin a se izbi de un perete. În jurul tuturor gândurilor sale erau înălţate ziduri, iar Kimoe părea teribil de ignorant în privinţa lor, deşi se ascundea permanent în spatele acestora. Pe tot parcursul acestor zile de conversaţie între cele două lumi, Shevek nu le-a văzut decât o singură dată surmontate.
Întrebase de ce nu sunt şi femei pe navă, iar Kimoe îi explicase că nu e treabă de femeie să conduci un transportor spaţial. Cursurile de istorie şi cunoaşterea scrierilor lui Odo îi ofereau lui Shevek un context în care să înţeleagă acest răspuns tautologic, aşa că nu a mai comentat. Dar doctorul, la rândul său, i-a pus o întrebare despre Anarres.
— Este adevărat, dr. Shevek, că în societatea dumneavoastră femeile sunt tratate exact ca bărbaţii?
— Asta ar însemna o irosire de echipament de calitate, i-a răspuns Shevek râzând, după care a mai râs o dată pe măsură ce tot ridicolul ideii punea stăpânire pe el.
Doctorul a ezitat, evident, croindu-şi drum pe lângă unul dintre obstacolele pe care le avea în minte, după care, cu un aer încurcat, a continuat:
— A, nu, nu m-am referit la aspectul sexual… evident, voi… ele… M-am referit la problema statutului social al acestora.
— "Statut" este acelaşi lucru cu "clasă"?
Kimoe încercă să-i explice termenul "statut", nu izbuti şi reveni la primul subiect.
— Chiar nu există nici o deosebire între munca bărbaţilor şi cea a femeilor?
— Ei bine, nu. Pare să existe o bază foarte mecanicistă pentru diviziunea muncii, nu crezi? Un om îşi alege munca în funcţie de interes, talent, forţă… Ce are sexul de a face cu asta?
— Bărbaţii sunt, fizic, mai puternici, conchise doctorul cu o siguranţă profesională.
— Da, de multe ori, şi chiar mai mari de statură. Dar ce importanţă are asta când noi avem maşini? Dar chiar şi atunci când nu avem maşini, când trebuie să săpăm cu lopata şi să cărăm cu spinarea, poate că bărbaţii muncesc mai repede — cei mari — dar femeile muncesc mai mult… De multe ori mi-am dorit să fiu la fel de rezistent ca o femeie.
Din politeţe, Kimoe îl privi doar, cu ochii mari, şocat.
— Bine, dar pierderea a… a tot ce este feminin… a delicateţei, … şi pierderea respectului de sine masculin… Cu siguranţă că nu poţi pretinde, în munca ta, că femeile sunt egalii tăi? În fizică, în matematică, sau ca intelect. Nu poţi pretinde că te cobori tot timpul la nivelul lor.
Shevek s-a aşezat pe scaunul confortabil, capitonat şi a privit în jurul salonului pentru ofiţeri. Pe ecran, conturul strălucitor al planetei Urras atârna nemişcat pe fundalul spaţiului negru, ca un opal albastru-verzui. În ultimele zile imaginea aceea frumoasă şi salonul îi deveniseră familiare, dar în momentul acela culorile aprinse, scaunele curbate, iluminatul ascuns, mesele de joc şi ecranele televizoarelor, toate îi păreau la fel de străine ca atunci când le văzuse pentru prima dată.
— Kimoe, nu consider că pretind prea mult, a spus el.
— Desigur, am cunoscut femei extrem de inteligente, femei care gândeau exact ca un bărbat, a răspuns doctorul în grabă, conştient că aproape striga cuvintele, că — îşi spunea Shevek — bătuse cu pumnii în uşa încuiată şi strigase…
Shevek schimbă subiectul conversaţiei, dar nu încetă să se gândească la acesta. Problema superiorităţii şi inferiorităţii trebuie să fie de o importanţă majoră în viaţa socială de pe Urras. Dacă pentru a se respecta pe sine Kimoe se vedea nevoit să considere jumătate din rasa umană ca fiindu-i inferioară, cum izbuteau femeile să se auto-respecte? Îi considerau pe bărbaţi inferiori? Şi cum afectau toate acestea viaţa lor sexuală? Ştia din scrierile lui Odo că în urmă cu două sute de ani principalele instituţii sexuale urrasiene fuseseră "căsătoria", un parteneriat autorizat şi susţinut de sancţiuni legale şi economice şi "prostituţia", care părea un termen mult mai larg, împerechere, în modul economic. Odo le condamnase pe amândouă, deşi ea însăşi fusese "căsătorită". Şi oricum, instituţiile trebuie să se fi schimbat foarte mult în două sute de ani. Dacă avea de gând să trăiască pe Urras şi cu urrasienii, ar face bine să se lămurească.