Anume așa! a exclamat Rudzevici. Al treilea val! Cei mai recenți! Corect judecați Istomin. Mâine mergem la Ministerul Justiției și înregistrăm Alianța ofițerilor ruși. Noi patru vom fi comitetul executiv.
Minunat, domnilor, am căzut eu de acord. Numai că cu timpul la mine e cam critic. Înțelegeți și singuri – serviciul eu nu pot să îl pierd.
Istomin, nu se putea calma bărbosul Babashev, viața Dumneavoastră trebuie schimbată în mod revoluționar!
Cum?
Imediat… a devenit el confuz.
Hai întâi să elaborăm totul, am protestat eu, regulamentul, sarcinile, împuternicirile. Apoi să trecem la acțiune. Iar acum domnilor, permiteți-mi să mă retrag. Trec la pat. Eu la șase sunt la servici, în cafenea, lucrător de personal cu grad nestabilit. Noapte bună.
Se pare că mi-am dezamăgit prietenii. Au făcut schimb de priviri și mi-au urmat exemplul. Acum urma să mă întorc spre perete și cum trebuie să analizez discuția neașteptată.
o să creăm o Alianță, atunci eu va trebui să devin o figură socială, pe încet să le descopăr amănunte din serviciul meu în Russia, să le indic pe cine din cei cu care am făcut serviciul militar în Europa și Russia se poate de atras la cooperare, să le descoper tehnici și metode de lucru. Sunt eu gata de asta? Încă nu. De cât timp suntem cunoscuți? Câteva săptămâni. Cu ce suntem legați? Locul de trai comun și faptul că am luptat pentru Russia.
Babashev știe, că ofițerii noștri s-au stabilit în Brazilia, Argentina, Chili și Bolivia.De unde știe? Asta nici mie până acuma nu mi-i cunoscut. Până la momentul actual eu am considerat sincer, că toți imigranții albi din America de Sud s-au stabilit la Buenos Aires. Asta având în vedere că eu mă aflu aici de mai mult timp decât el, comunic cu enoriașii bisericii și populația de la fața locului. El la slujbele bisericești practic nu vine, în spaniolă nu vorbește, la fel ca Slatnitzchii. Slatnitzchii … El a zis ”membrii Familiei Imperiale”… de obicei se spune ”persoanele Familiei Imperiale”… Babashev știe despre influența Germaniei în armata argentiniană, eu până acum nu știam despre asta. Iată deci de ce grănicerul argentiniat a preferat să vorbească cu mine în germană, dar nu în altă limbă.
Cum un unter-ofițer de cavalerie, care a venit în Argentina doar de câteva săptămâni poate să cunoască mai multe decât…? De unde la rangurile mici așa planuri grandioase pentru crearea în America de Sud a unei organizații de alianță a ofițerilor armatei albe și alianței ofițerilor din Europa și Russia? Să beai mată și vin… Ei au vizitat restaurantele locale! Au căutat de lucru? Nu prea seamănă, doar nu cunosc spaniola. Iar în cafenele noastre de imigranți se servește ciai negru cu zahăr rafinat și vodka cu castravete murat. Despre ceea că au căutat de lucru eu cunosc doar din vorbele lor. Limba spaniolă nu învață, despre planurile lor în Argentina, în afară de crearea Alianței ei nu vorbesc. Despre dorința de a pleca în altă țară nu pomenesc. Ei sunt aici temporar! Deci au o însărcinare. ”Viața Dumneavoastră trebui schimabtă în mod revoluționar! Imediat…” În mod revoluționar… Comitetul executiv al ofițerilor ruși… Combinație de cuvinte cel puțin stranie pentru un ofițer al armatei albe… EI fie, să începem jocul, domnilor. Sau tovarăși?
Din mapa de serviciu a ștabs-căpitanului Proscurin
Raportul serviciului secret. Petrograd. Ianuarie anul 1917.
De către revoluționari sunt răspândite zvonuri că e criză de pâine în oraș.
Notița lui Proscurin:
Alimente avem deajuns.
Raportul serviciului secret. Petrograd. Ianuarie anul 1917.
Muncitorii de la uzine cer să le fie mărită leafa în jumate.
Notița lui Proscurin:
E absolut ireal în condiții de război. Leafa nimeni nu le-a micșorat-o. Cine a sugerat așa pretenție.
Raportul serviciului secret. Petrograd. Februarie anul 1917.
Muncitorii de la uzine au început greva.
Raportul serviciului secret. Petrograd. 2 martie anul 1917.
Împăratul a abdicat de la tron.
Notița lui Proscurin:
???!!!
Raportul serviciului secret. Petrograd. 5 martie anul 1917.
A fost editat primul număr al ziarului bolșevic ”Pravda”. Tirajul 100 mii exemplare. Este distribuit gratis printre muncitori și soldați.
Notița lui Proscurin:
Gratis? Se pare că se apar banii lui Parvus.
Raportul serviciului secret. Bern. Martie anul 1917.
Ulianov (Lenin) s-a întâlnit cu social-democratul și reprezentantul Comisiei Sociale Internaționale, Robert Grimm, recrutat de serviciul de spionaj german. A rugat să îl ajutăm la posibila plecare în Russia prin Germania.
Notița lui Proscurin:
Să nu uit să iau cunoștință cu materialele lui Ulianov. Se pare că devine o figură moderatoare.
Raportul serviciului secret. Berlin. 26 martie anul 1917.
A fost interceptată o telegramă a adjunctului secretarului de stat al afacerilor externe Busshe.
Berna: ”Trenul special cu revoluționari ruși va primi însoțire miliatră. Transmiterea va fi efectuată de un angajat responsabil al ministerului la punctul de grăcniceri Gotmadinghen sau Lindou. Imediat transmiteți informația despre data când va fi transmisă lista celor care pleacă”
Raportul serviciului secret. Berlin. 1 aprilie anul 1917.
La Ministerul finanțelor în Germania de la Ministerul Afacerilor Externe a parvenit un demers pentru alocarea a 5 milioane de mărci pentru scopuri politice în Russia.
Raportul serviciului secret. Berlin. 2 aprilie anul 1917.
Telegrama adjunctului Secretarului de Stat al afacerilor externe Busshe către ambasadorul german în Berna, Ramberg: ”Conform informației primite e de dorit, ca trecerea revoluționarilor ruși prin Germania spre Russia să fie petrecută cât se poate mai repede, pentru că Antanta deja a început lucrul contra acestui pas în Elveția”.
Petrograd. 3 aprilie anul 1917
Seara după serviciu eu în cabinetul meu am început lucrul de transformare. Am îmbrăcat pardesiul militar, chipiul, cizmele roase, am pus într-un buzunar punga cu mahorcă, în altul bucăți de ziar și m-am îndreptat în partea de nord a pieții Troitzki. Aici pe bulevardul Kroversk și Marea Nobilime se afla conacul balerinei Kshesnskaia, acum era comandamentul bolșevicilor. Conform ultimelor rapoarte ale serviciului secret anume aici, astă noapte trebuia să aibă loc o adunare mare cu participarea lui Lenin.
La întrare stătea o mulțime de matroși și soldați. Toți sunt înarmați, fumează, vorbesc tare, se simt siguri. Nimic clandestin, nimic conspiratoriu. Da, se schimbă timpurile, domnilor! În loc de subsoluri și case conspirative ei au acum conacul propriu. Probabil că doamnei Kshesinckaia, prima-balerină a teatrelor imperiale, nici prin gând nu îi trecea că casa ei va deveni un centru revoluționar. Prin oraș se zvonea, că ea a avut un roman înflăcărat cu Împăratul, pentru asta a și primit conacul. Se încercase să fie defăimată în fața societății înalte – înainte de spectacol i-au slăbit încheieturile decolteului și timp de câteva minute a trebuit să danseze cu pieptul deschis.
La ușa din față stătea santinela cu pușca cu repetiție.
Cine-i fi? m-a întrebat el, și mi-a închis drumul cu pușca cu repetiție.
Scot din buzunarul lateral mandatul confiscat. Dacă ei nu au obiceiul să se salute, atunci nu le voi încălca acest obicei.
Reprezentantul consiliului soldățesc al celui de al doilea regiment de mitraliere.
Santinela s-a uitat la hârtia mea, a dat din cap și a strâns pușca cu repetiție.
Treci, tovarășe. Ai noștri deja sunt în ședință.
Desigur că la conacul lui Kseshinskaia nu am fost niciodată. Clădirea a fost construită vre-o zece ani în urmă, în stilul care e modern acum cu planificare asimetrică, poduri de diferite înălțimi, tocul ușii de o configurare superbă și geamuri de diferite mărimi. Tencuiala – granit roșu și cenușiu, cărămidă, maiolică și metal decorativ – completau armonia geometric cu contrast și diversitate.
Trec prin apartamentele din față cu seră vitrantă și rotondă. Citesc inscripțiile mășcate de pe uși: ȚK RSDRP(b), PK RSDRP(b), ”Pravda” (Adevărul), ”Soldatskaia pravda” (Adevărul soldățesc). Mă orientez după sunetul vocilor în ușile deschise ale sălii mari. Stilul clădirii trece de la clădire la oameni: grupuri de soldați în pardesii lungi sunt amestecați cu matroși în chipiuri fără vizieră și pe alocuri este completat cu geaca strălucitoare a comisarilor. Fumul plumburiu al trabucurilor și țigărilor din mahorcă se ridică lin spre pod, transformându-se, ca ceara lichidă, în forme bizare. Sala e arhiplină. Pe soclu, la masa acoperită cu postav roșu, stau cei ce prezidează. Citind de pe o foaie de hârtie, ține cuvântarea un orator îmbrăcat într-un costum ieftin cu barbă puțină, păr rar roșcat și puțin pe un cap chel, imens. Este foarte șepeleag. Fiecare cuvânt este urmat de gesturi agonizate cu mâna dreaptă de parcă aruncă cuvintele în mulțime.
Mă decid să aflu, cine e în fața noastră. Alături stă un soldat sprijinit cu capul pe baioneta pușcăi gh, de după care i se vede numai nasul, o aluniță enormă în formă de pată pe obraz și țigara din mahorcă în colțul gurii. Îl ghiontesc:
Tovarășe, cine e acesta?
Soldatul, î-mi răspunde fără să î-mi întoarcă fața nebărbierită:
E el! Lenin! Vezi cum taie în burghezi!
Oratorul ”tăia” fără oprire, de parcă s-ar fi pregătit mulți ani.
Proletariatul conştient poate fi de acord cu un război revoluţionar care să justifice cu adevărat defensismul revoluţionar, numai cu condiţia ca puterea să treacă în mâinile proletariatului şi ale păturilor sărace ale ţărănimii care se aliază proletariatului și care renunţă la toate anexiunile de terenuri, în fapt şi nu formal pentru ca să se ajungă la o ruptură totală în fapt cu toate interesele capitalismului. Ţinând seama de buna-credinţă neândoielnică a straturilor largi ale reprezentanţilor din mase ai defensismului revoluţionar, care admit numai războiul pornit din necesitate şi nu în vederea cuceririlor, ţinând seama că aceştia sunt înşelaţi de burghezie, trebuie să li se explice foarte pe larg, cu deosebită stăruinţă şi răbdare, în ce constă greşeala lor, să li se arate că între capital şi războiul imperialist există o legătură indisolubilă, să li se demonstreze că fără doborârea capitalului războiul nu se poate încheia printr-o pace cu adevărat democratică, ci numai printr-o pace impusă prin forţă.
Foarte complicat! Cu coada ochiului observ că soldatul meu cu pată pe obraz a rămas cu gura căscată și țigara de mahorcă i s-a lipit de buza de jos. Cât oare din cele spuse a înțeles el și alții? Interesant gând are oratorul – războiul cu dușmanul exterior este criminal, cu al său este necesată. Să ascultăm mai departe…, același delirări…
Ne trebuie nu o republică parlamentară, dar o republică a Sovetelor în toată țara, de jos în sus. Să înlăturăm, poliția, armata și birocrația.
Desigur să le înlăturați! Cât a trebuit, Dumneavoastră, domnule Ulianov să Vă ascundeți de ei! Chiar a trebuit ca personal să dați date poliției din Zvejnițe!
Clasele vor dispărea la fel de inevitabil, cum inevitabil ele au apărut în trecut. Apoi va dispărea și statul.
Nu e clar. Ne vom reântoarce la societatea preistorică?
Toate aceste întrebări le va rezolva partidul. Singur, fără alianțe cu oportuniștii, fără apărători ai patriei și cu atât mai mult ai burghezilor, va redenumi partidul și î-și va pune scop să creeze un stat comună.
Comuna? Se pare că a fost inspirat de Comuna de la Paris. Exact! Anume de atâta au ridicat steagurile roșii pe corăbiile flotei Baltice, iar soldaților pe chipiuri le-au cusut panglici roșii și masa prezidiului e acoperită cu postav roșu – culoarea revoluției franceze, culoarea sângelui. Oare nu î-și amintesc cu ce s-a finisat Comuna la Paris: teroarea revoluționară, războiul civil și împărăția lui Napoleon, un ciocoi la fel de necrescut ca și Lenin.
Moartea a mii de proletari în lupta pentru o republică cu adevărat revoluționară, devenind o moarte fizică, nu este de fapt o moarte politică, dar din contra este cel mai mare câștig al proletariatului, cea mai impunătoare implimentare a hegemoniei lui în lupta pentru libertate. Noi trebuie să creăm un imn revoluționar Internațional în lupta contra social-șoviniștilor europeni și centriști. Printre ideile lor delirante și perversiunile marxsizmului se regăsește și minciuna oportună, precum că pregătirea răscoalei este un blanchizm.
Interesant, în cazul dat cuvântul blanchizm vine de la familia revoluționarului francez Louis August Blanc sau de la familia de domnișoară a mamei domnului Ulianov – Maria Izrailevna Blank? Un adevărat calambur, domnilor.
Suntem pe calea unei biruințe sigure, pentru că poporul este deja cuprins de deznădejde și înrăit. Îi vom despuia pe capitaliști de toate cizmele și le vom lua pâinea. Le vom lăsa gârmuji, îi vom încălța cu opinci!
Mulțimea care până acum asculta atent și păstra liniștea, a început să urle. În fumul acid au zburat chipiuri, berete, caciuli. Pe deasupra capurilor au început să se fluture gurile diferitor arme: pușcă, mitralieră, pistoale și baionete. Iar vecinul meu, soldatul a pus două degete în gură și a tras un șuierat lung, asurzitor. Se vede că ultimele cuvinte ale oratorului au fost înțelese mai bine decât toate și acum avea loc culminația piesei revoluționar-futuristă. E timpul să plec.
Buenos Aires. Iulie anul 1921
Dimineața am plecat la muncă, ca de obicei-devreme și liniștit. În cafenea, când aranjam scaunele pe masă, lângă fereastră, mi-am amintit de grănicerul argentinian. Stătea chiar aici. De ce a intrat la noi în cafenea? Doar să ia prânzul? De ce anume la noi? În Buenos Aeres sunt multe cafenele și restauranturi. Î-și ducea slujba în portul, din apropierea noastră. O fi vrut să guste dintr-o mâncare tradițională pe care nu o cunoștea încă sau o fi intrat din altă cauză? De ce m-a chemat pe mine și nu chelnerul? O fi văzut o față cunoscută? Și-a amintit sau nu a uitat niciodată? S-a așezat lângă fereastră la soare… Nu e un loc comod. Poate m-a chemat să mă arate cuiva care stătea de cealălaltă parte a ferestrei? Cui? Să-mi amintesc cine era după fereastră. Nu-mi amintesc. E vre-o legătură între el și Babashev, Slastnitzchii și Rudzevici? Când au venit? Până sau după vizită? După. Desigur, după. ,,Camarazii,, mei au venit cu o navă din Copenhaga… Da, se pare asta și este calea revoluționară prin Europa către imigranții din America de Sud.
Seara mă întorc înapoi. Camarazii mei, ca de obicei, î-și beau ceaiul. Cum de nu îi observasem mai demult! Când eu vin ei totdeauna sunt aici, toți împreună. Desigur, sunt un grup.
Deci, domnilor! Vă rog să serviți ceaiul pentru personalul de grad nedeterminat!
Luați loc, Istomin, m-a invitat la masă Slastnițkii. Iată paharul Dumneavoastră. Ceianicul e încă fierbinte. Care e motivul acestei dispoziții superbe?
Î-mi frec mâinile, i-au paharul cu lichid maroniu și fierbinte, pun două pătrățele de zahăr rafinat.
În primul rând am decis să mă izbăvesc de definiția socială, ,,personal cu grad nedeterminat,,. În al doilea rând, mâine am liber!
Te felicit, a zâmbit sarcastic Rudzevici, apropiind de mine fursecurile. Care e motivul?
Motivul e unul absolut minunat, domnilor, aniversarea a 105 ani de independență a Argentinei. Va fi organizată parada militară. Vreți să participați?
Doar ca admiratori, – a preluat vesel Slastnitzkii.
De ce oare tace Babashev? Clar, e șeful grupului, evaluează situția. Cât de diferit văd acum lucrurile!