Lucruri Periculoase - Amy Blankenship 4 стр.

De data aceasta, nu a mai încercat să oprească derularea scenei din mintea ei în timp ce adormea ușor. La urma urmei, avea nevoie să o descifreze și nu va dispărea până nu o va face... de ce să se împotrivească? S-a scufundat în întunericul somnului, încă privind peste biserică și în ochii lui Kane.

*****

Jewel străbătu lungimea dormitorului lui Steven. Brațele ei erau încrucișate peste piept și ea își mușca unghiile, ceea ce nu mai făcuse de când era copil.

− E numai vina mea, spuse ea încet, încercând să alunge cu un clipit imaginea tatălui ei crucificat deasupra altarului aceleiași biserici unde a slujit cea mai mare parte a vieții sale. De câte ori s-a rugat chiar acolo jos unde a murit? Știa că Anthony era un ciudat, dar asta era sadism.

Steven o privi pe femeie cum pășește înainte și înapoi și putea chiar să-i vadă buzele care se mișcau fără zgomot, în timp ce ea se certa în mintea ei. Își întinse o mână și o așeză pe brațul ei în liniște, încercând să o calmeze. − Jewel, nu e vina ta.

Strânse din ochi văzând mâna, apoi se uită la el. − În parte, ai dreptate. E la fel de mult vina ta pe cât e a mea. Și acum, că tata e mort, nu mai trebuie să mă căsătoresc cu Anthony și cu siguranță nu trebuie să rămân căsătorită cu tine.

Jewel s-a întors de la el, așa că mâna lui căzu. Ultimul lucru de care avea nevoie acum era să fie iertată de păcatele ei... era vinovată ca dracu'. Îi dăduse lui Anthony cuiele să-i răstignească propriul tată.

Steven nu a recunoscut asta, dar cuvintele ei l-au lovit profund. El a răspuns în singurul mod posibil în acest moment, pe când era evident că ea nu voia să audă cuvinte de bunătate sau de încurajare.

− Chiar crezi că Anthony nu va mai veni după tine doar pentru că ți-a ucis tatăl? Strigă Steven. Știa că are dreptate dar și că ea nu va asculta nici o vorbă.

− Mi-a ucis tatăl... dansam cu diavolul pentru că am vrut ca tata să fie în siguranță și în viață. Dacă Anthony îndrăznește să se mai apropie de mine acum, o să-i tai capul. Jewel se simțea atât de ciudat. Era ca și cum ar fi fost perfect calmă pe dinafară, dar tremurând ca varga în interior.

Ea plânse de ore întregi, dar furia o trezise în cele din urmă. A vărsat destule lacrimi. Acum era timpul să-și ia viața înapoi. Făcuse un plan pentru a-l prinde în capcană pe Anthony și se ruga ca Steven să aibă dreptate... că Anthony va veni după ea, pentru că va fi pregătită pentru el.

− Nu te pot lăsa să pleci, a anunțat-o Steven. Dacă nu o va proteja, atunci el ca partener... ar trebui să o facă pentru ea. Îi privi ochii roșii încercănați pe când se încrucișară cu ai lui.

− Atunci nu ești mai bun decât Anthony și te voi urî tot restul vieții mele, zise ea cu încăpățânare. Dorea ca Steven să se enerveze, să o arunce afară și să scape de ea. Dacă va face asta... atunci poate că Anthony nu l-ar ucide așa cum a l-a ucis pe tatăl ei. Nu dorea să fie de vină pentru o altă moarte oribilă doar dacă ar fi fost a lui Anthony... Și-ar fi asumat cu bucurie vina pentru asta.

Steven o privi o clipă, apoi deschise ușa și se dădu la o parte. – Du-te atunci. Mă ofer să-ți salvez fundu’ dar tu vrei să te arunci așa cu capu’ înainte? Hai să vedem cât de departe ajungi împotriva a ceva despre care nu ai nici cea mai mică idee cum să-l omori. Steven zâmbi cu răutate la ea: − Poate îți dai seama, că filmele nu sunt altceva decât o grămadă de rahat.

− Bine că știai tu asta! Jewel îi strigă înapoi și făcu câțiva pași înainte. De ce mai încerca el să o salveze? Nu înțelegea că ea îl va duce la moarte?

Steven închise ochii și se uită în depărtare. − Da, știam... nu-i așa?, Răspunse el în bătaie de joc, apoi s-a uitat înapoi, pe când Jewel încerca să treacă pe lângă el. Panicat, Steven o prinse în jurul taliei și o trase aproape de el: − La naiba, așteaptă! cedă el.

Jewel se zbătu puțin așa că el a tras-o mai strâns la pieptul lui. − Dacă vrei să-l pedepsești, bine, dar nu o poți face singură. Lasă-ne să te ajutăm.

Jewel s-a împins în pieptul lui înclinându-se un pic înapoi ca să-l poată privi. − De ce? Ca să poți fi atârnat și tu de o cruce? Ea voia să strige, pe când această viziunea își făcu loc în mintea ei. − Nu vreau să se întâmple asta.

Nu era sigură ce simțea pentru Steven, dar gândul că el ar putea muri așa, o făcea să se simtă ca și cum ar fi fost înjunghiată în piept. − Dacă mă lași să mă duc acum, atunci el nu va avea nici un motiv să vină după tine. Ea îl apucă de partea din față a cămășii cu mâinile ei mici. − Vei fi în siguranță și... în viață.

− Va veni după mine oricum, îi spuse Steven, trecându-și degetul peste semnul pe care i-l făcuse pe gât. El a zâmbit ușor apoi a simțit cum ea tremura la atingerea lui. − Așa cum am spus, asta-i viața. Dacă te întorci la el și el va vedea acest semn, va veni după mine, indiferent de ceea ce faci sau ce spui.

Jewel se sprijini de trupul lui cald și solid și închise ochii. Simțea că furia i se micșorează fiind sigură în brațele lui și voia să bată din picioare de frustrare. Tristețea de a-și fi pierdut tatăl începea din nou să se așterne, dar de data asta nu plânse.

Steven o înconjură pe Jewel într-o îmbrățișare liniștitoare. Nu putea să o învinuiască pentru felul în care reacționa. Dacă Anthony tocmai i-ar fi omorât lui tatăl, atunci nici o forță din această lume sau din următoarea nu ar fi putut să-l rețină.

− Uite, ce zici de asta? a întrebat el îndepărtându-se de ea și înclinându-i fața spre el. − Ne întâlnim dimineață și toată lumea va fi acolo. Te vom ajuta să te gândești la ceva mai bun decât să te întorci la el. Oricum, cu noi vei avea o armată. Fără noi, te vei lupta cu o armată de vârcolaci și indiferent de ceea ce faci... Anthony te va avea. − El i-a mângâiat obrazul în timp ce îi căuta ochii: − Și nu vreau ca Anthony sa te aibă.

Jewel își coborî capul înapoi pe pieptul lui Steven și trase aer adânc în piept, tremurând. El avea dreptate. Nu dorea să fie nicidecum pe lângă acel monstru după ceea ce făcuse. Își apăsă urechea spre pieptul lui Steven, ascultându-i bătăile inimii puternice și constante. De câte ori a salvato de vampiri, de Anthony și acum chiar de însăși nebunia ei?

− Vrei să mă ții în brațe în seara asta? Jewel șopti știind că dacă el îi va da drumul, ororile ultimelor două ore se vor întoarce să o bântuie. Se uită în sus la el iar privirea lui părea liniștitoare. Buzele ei s-au despărțit cu mirare, pe când un val de căldură a erupt din mijlocul corpului ei.

Cum făcea el să-i liniștească furia dar și să o facă să se simtă ca și cum ar fi luat foc în același timp? Ea își mută privirea repede, ca el să nu poată vedea confuzia pe chipul ei.

Fără să răspundă, Steven o ridică în brațe, lovi ușa cu piciorul, se întoarse în cameră și o așeză pe marginea patului. Trăgându-și pantofii, a scăpat repede de ei și s-a așezat lângă ea. Auzea ritmul crescut al respirației lui Jewel, pe când o trase înspre el, ca să-și curbeze corpul în jurul ei. Îi va lua ceva timp... dar să fie blestemat dacă o va lăsa pe Jewel atât de ușor.

Capitolul 3

Kriss intră în apartamentul pe care îl împărțea cu Tabatha și încuie ușa în urma lui. Îl căutase pe Dean în sus și jos și nu găsise nici o urmă de el sau de demonul pe care el îl urmărea.

Știa un lucru despre neamul lor, că dacă doreau să se ascundă, știau să dispară și să nu lase nici o urmă. Putea să simtă demonul peste tot, deși nu l-a văzut niciodată. Abia după ce a fost eliberat, el și-a dat seama că a fost întotdeauna capabil să-i simtă prezența. Putea încă să simtă intenția meschină a acelei personalități întunecate chiar și în interiorul casei sale... iar chestia asta nu-i făcea bine la stomac.

Trecând prin apartamentul întunecat, Kriss se întoarse înapoi la dormitorul Tabathei și zâmbi văzându-i fața nevinovată visând adormită pe pat. Era ghemuită ca un pisoi în jurul animăluțului de pluș preferat,... un câine Yorkie, cu limba scoasă. Animalul de pluș era singura rămășiță din copilăria pierdută. Cu câțiva ani în urmă, a reușit în cele din urmă s-o facă să-i povestească despre Scrappy și cum a dispărut acest câine când a plecat în vacanță cu părinții ei ultima oară.

Kriss oftă și se culcă în pat lângă ea, încovrigându-se în jurul ei ca o pătură de siguranță. Imediat ce a făcut asta, Tabatha se cuibări înapoi înspre el.

− L-ai găsit pe Dean? întrebă ea încet.

*****

Kane reușise să scape; bucuros că Warren îl deviase pe Michael suficient de mult pentru a putea face asta. Orice au făcut Michael și Dean pentru a repara ce i-a făcut Misery, i-a dat aripi de parcă luase mama adrenalinei. Era agitat și nu avea de gând să aștepte să-i treacă stând în biroul lui Warren, amintindu-și de demonul care suge sufletele, care avea să-i aducă durere în coșmaruri pentru o vreme.

El a aruncat o privire spre întunericul copleșitor din cer și știa că primele dâre ale zorilor nu erau departe. Vrând să fie departe de inima orașului, el a alergat pe străzi atât de repede încât dacă cineva l-ar fi urmărit, nu l-ar fi observat printre ei. Partea urâtă era faptul că acum se afla la kilometri distanță de casa lui Michael.

Voia să-l vadă pe Scrappy și se întinse cu câinele pe canapea cu o sticlă de vin bun, cu un castron de popcorn de mari dimensiuni și... un film dezastruos? Kane clătină din cap... la ce naiba se gândea? Scrappy va alege cel mai probabil filmul, care poate fi sau nu un lucru rău în acest moment. Le plăceau la amândoi filmele în care animalele vorbeau.

Kane încetini și luă aminte la împrejurimi pe când își dădu seama că ceva îl atrase în această direcție. La început a crezut că Misery îl atrase aici. El și-a clătinat din nou capul și a respins ideea pe când imaginea cu Tabatha la biserică i-a fulgerat prin minte. Putea să-i simtă prezența și, pentru prima dată în toată noaptea asta, Kane a uitat de monștrii care mișunau sub pat și se îngrămădeau în dulap.

Tabatha era partenera lui de suflet și, acum că i-a luat sângele, conexiunea s-a amplificat. Singurul motiv pentru care nu a observat-o săptămâna trecută a fost că cei căzuți... zgârcitul de Kriss... o luase atât de departe de el. Începu să se întrebe dacă suferea de frica de despărțire.

Trecând prin această parte a orașului, s-a trezit acasă la ea în câteva minute. Aterizând tăcut pe acoperișul casei unui vecin, s-a așezat să o privească prin fereastra dormitorului. Privirea lui ascuțită observă felul în care părul ei era căzut pe pernă și cum buzele s-au deschis ușor, în timp ce respira adânc. El nu a cunoscut niciodată o astfel de pace așa cum avea chiar acum... uitându-se la ea cum doarme.

Kane se întreba cum arăta el prin ochii ei. Semăna cu ceilalți monștri pe care îi întâlnise sau pe care-i visase? Oare și-a dat ea seama cât de profunde erau emoțiile lui pentru ea?

Aproape că s-a ridicat de pe acoperiș, gata să meargă la ea, când o auzi strigând în mintea lui. Sunetul a venit din visurile ei, dar sunetul mental l-a făcut să se oprească, deoarece îi amintea de felul în care ea a strigat ca un copil cu atât de mulți ani în urmă. Până în prezent, tot ce făcuse el era să-i provoace durere... pentru ca ea să sângereze pentru el.

Kane se întoarse să plece când văzu deschizându-se ușa camerei Tabathei. Mușchii lui s-au tensionat gata să atace intrusul când l-a văzut pe căzut, Kriss, cum intră în dormitorul Tabathei și se târăște în pat cu ea. Kane își dădu seama că cel căzut era supărat, dar și-a simțit propria furie dinăuntrul lui când Kriss și-a pus brațul în jurul ei, ținând-o aproape așa cum doar un iubit o poate face.

El simți că i se zdruncină liniștea și în timp ce privea, și mai multă mânie creștea tare în el. Concentrându-se din greu, auzul său sensibil începu să capteze conversația șoptită. Se încruntă pentru o clipă când își dădu seama că puterea lui era mai mare decât înainte. El fu surprins și încruntarea lui s-a adâncit când le-a auzit bătăile inimii chiar și de la această distanță.

− Dean nu vrea să-l găsesc, oftă Kriss, întrebându-se dacă Dean îl urmărea pe demon sau dacă cel căzut era acolo cu el. Își dorea ca Dean să aștepte. Era ceva despre aura celuilalt căzut, despre care Kriss nu se încredințase complet. Spera în secret ca Dean să nu reușească să-i găsească pe niciunul dintre ei.

− Mă întreb ce s-a întâmplat, șopti Tabby, − Din ce spuneau Envy și Devon, Dean fusese prins acolo jos cea mai mare parte a zilei. Nu putu să se abțină să și-l imagineze pe Kane știind că a fost și el acolo cu demonul și aproape că nu i-a supraviețuit.

− Sigur o să-l întreb de îndată ce-l găsesc, răspunse Kriss incapabil să-și ascundă îngrijorarea din voce.

− Dean te iubește... nu va sta departe prea mult. − Tabatha și-a închis ochii sperând că avea dreptate de dragul lui Kriss.