Cooper se duse la ușa din spate și intră în casă. Străbătu bucătăria și se îndreptă spre partea din față a casei unde, pe măsură ce se apropia, îl putea auzi pe tatăl său spunând:
- Nu, este în regulă. Te rog să intri. Nu avem foarte mulți vizitatori aici, și cu siguranță nu atât de încântători ca tine.
Cooper luă asta ca pe o invitație de a intra în cameră:
- Cine este, tată?
Roman își duse mâna la piept mimând o sperietură.
- Cooper, nu ar trebui să te furișezi așa pe la spatele unui om în vârstă. Ai fi putut să îmi provoci un atac de cord.
Cooper își roti ochii ignorând încercarea de a glumi a tatălui său.
- Sunt sigur că ai fi foarte bine, tată. Apoi își roti repede privirea spre Amethyst. În plus, ești departe de a fi bătrân, continuă el.
Ea începu să își miște picioarele în timp ce privea la schimbul de replici al celor doi. Cooper o considera absolut adorabilă în timp ce o privea mușcându-și ușor buza de jos.
- Bună, Amethyst, ce faci aici? spuse el, făcând-o să îl privească.
- Ooo, speram să pot arunca o privire în jurul insulei Ghost Peak. Firește, mă întrebam dacă m-ai putea îndruma.
Tatăl său se alătură conversației cu o privire confuză:
- Nu știam că voi doi vă cunoașteți.
Cooper se întoarse spre tatăl său și spuse:
- Amethyst stă la pensiune. Ne-am întâlnit mai devreme, azi, când s-a cazat.
Roman îi zâmbi fericit lui Amethyst, mândria răzbătând în ochii lui.
- Ai gusturi excelente, draga mea. Pensiunea Trenton-Hill este cel mai bun loc de cazare din Michigan.
Cooper râse la îngâmfarea tatălui său.
- Este doar o idee preconcepută pentru că se află în familia noastră de generații întregi.
Amethyst îl aprobă din cap.
- Nu îl condamn. Și eu aș fi în extaz dacă familia mea ar avea o istorie așa de bogată. Este cu adevărat o pensiune frumoasă. Am călătorit în foarte multe locuri. Unele chiar exotice, însă pensiunea voastră se numără printre favoritele mele.
Roman îi aruncă lui Amethyst o privire nedumerită.
- Ești prea tânără pentru a fi călătorit atât de mult. Cu ce se ocupă familia ta?
Lui Amethyst nu îi plăcea când oamenii făceau remarci cu privire la vârsta sa. Nu conta câți ani avea. Mamei sale îi plăcea să spună că are un suflet bătrân pentru cineva care se apropie de douăzeci de ani.
- Hmm, nu știu cu ce se ocupă tatăl meu... nu l-am întâlnit niciodată. Iar mama mea, am putea spune că este un fel de antreprenor. Mereu încearcă să găsească idei noi în diverse locuri. Chiar dacă nu se lipește nimic.
Roman încuviință din cap ca și cum ar fi înțeles, dar ochii lui spuneau o cu totul altă poveste.
- Înțeleg. Apoi, uitându-se înspre fiul lui, zise:
- Cooper, ai vrea, te rog, să îi faci un tur al insulei?
Cooper încuviință din cap. Nimic nu l-ar fi făcut mai fericit decât să o escorteze pe Amethyst în jurul insulei. Nu ar fi putut cere o ocazie mai bună nici dacă ar fi aranjat singur asta. Ben nu era nicăieri pentru a interveni între el și Amethyst, așa că, până acum, părea că el are șanse să câștige competiția pe care prietenul său o inițiase.
Reușise să afle destul de multe despre ea pe internet. Ea nu îi dăduse prea multe informații, însă revista ASK îi prezenta articolele în mod proeminent. De asemenea, scrisese câteva editoriale prezentate în aproape toate edițiile. Luând în considerare inițialele ei, Cooper presupunea că revista juca un rol mult mai important în viața ei decât lăsase ea să se creadă. Urma să o întrebe mai târziu cât de implicată era și dacă revista fusese numită după ea.
Între timp, Cooper urma să profite de aceste momente pentru a-i spune despre legenda locală. Și, întâmplarea făcea că, Roman și Cooper erau experții locali. Toată lumea știa întâmplările, însă numai familia Marchant deținea toate jurnalele frumoasei Marianne. Acestea au fost printre multe lucruri pe care le-a lăsat la pensiune atunci când a fugit din North Point.
- Urmează-mă și o să-ți arăt împrejurimile. Sunt o mulțime de locuri interesante pe aici.
Amethyst i se alătură lui Cooper, încântarea putându-i-se citi în ochi.
- Abia aștept, spuse ea. Sunt gata oricând ești și tu.
Această după-amiază se preconiza a fi cea mai bună din viața lui. Îi zâmbi și îi făcu semn să îl urmeze. În timp ce se îndreptau spre potecă, el o conduse în spatele casei și se opri la marginea unei stânci abrupte. Valurile care se formaseră pe lac se loveau de formațiunea de pietre de dedesubt. Privind spre lac, atenția îi fu atrasă de un mic vârf de piatră colorat în alb, gri și negru ce răsărea pe o insuliță, la mică distanță de stâncile de dedesubt. De unde stăteau, părea că ar putea să se întindă și să-l atingă.
Cooper o atinse pe umăr și îi arătă către micuța insulă.
- Acolo este Ghost Peak. Nu este un munte adevărat, dar ne place să credem că este muntele nostru personal. Apa avusese un efect ciudat asupra stâncii de-a lungul anilor și crease insula cu micul său munte. Formațiunea a fost tot timpul aici în orice caz, cu mult înainte ca acest oraș să devină ceea ce este acum. Nu a fost supranumită insula Ghost Peak decât după moartea lui Easton Hill.
Amethyst își întoarse privirea dinspre lac pentru a se uita la Cooper.
- De unde și-a luat numele? Cum ar putea avea asta vreo legătură cu moartea lui Easton Hill? spuse ea, înclinându-și capul și holbându-se la Ghost Peak.
Cooper își ascunse un zâmbet. Putea să-i alimenteze orice informație dorea în acest punct. Îi atrăsese atenția și nu avea de gând să irosească această șansă.
- Conform legendei, Easton Hill a dus-o cu barca pe Marianne Trenton pe insulă pentru un picnic. În timp ce se aflau acolo, el a cerut-o în căsătorie și, la scurt timp după, s-au căsătorit. Se întâmplă ca acest loc să fie unul dintre preferatele lor. Iar acest lucru este valabil și pentru majoritatea localnicilor. Multora dintre noi ne place să mergem pe insulă atunci când avem oportunitatea.
Amethyst clătină din cap în timp ce spuse:
- Așadar, ar trebui să fie Love Peak1, nu Ghost Peak. Pur și simplu nu se leagă. Deci, el pur și simplu a cerut în căsătorie acolo? De ce îl face să fie un loc care sugerează o bântuire?
Era atât de adorabilă încât ar fi vrut să o îmbrățișeze.
- Ar trebui să fie, dar nu este, spuse el.
Amethyst își înclină capul într-o parte ca și cum ar fi încercat să găsească o explicație.
- Nu înțeleg. Explică-mi! continuă ea.
- Explicația simplă este că el s-a dus acolo în căutarea soției sale. El a pierdut-o sau ea l-a pierdut pe el, depinde de cum privești lucrurile. Așa că vine pe insulă în aceeași zi în fiecare an, sperând să o găsească. Până acum nu a avut prea mult noroc, sărmanul de el. Era într-adevăr o poveste sumbră...
- Asta e foarte trist. În ce zi a anului vine să viziteze insula? spuse ea, mușcându-și ușor buza de jos.
El și-ar fi dorit să fie mai aproape de ea și să o poată săruta. Avea o gură minunată, iar dinții ei strălucitori o făceau să fie și mai ademenitoare. Cooper ridică din umeri și spuse:
- Nu știu sigur. Au existat mai multe date. Aș putea să îți spun când anume s-au căsătorit și, dacă ar fi să ghicesc... dar chiar și jurnalele lui Marianne nu spun exact în ce zi au fost pe insulă. Știu doar că s-au căsătorit pe 1 aprilie 1953.
El și-ar fi dorit să fie mai aproape de ea și să o poată săruta. Avea o gură minunată, iar dinții ei strălucitori o făceau să fie și mai ademenitoare. Cooper ridică din umeri și spuse:
- Nu știu sigur. Au existat mai multe date. Aș putea să îți spun când anume s-au căsătorit și, dacă ar fi să ghicesc... dar chiar și jurnalele lui Marianne nu spun exact în ce zi au fost pe insulă. Știu doar că s-au căsătorit pe 1 aprilie 1953.
- De ziua păcălelilor? Interesant... spuse ea, oprindu-se și uitându-se la el. Ochii ei se măriră în timp ce spuse:
- Stai, ai jurnalele ei? Pot să le citesc? spuse ea, emoția răzbătându-i în voce în timp ce ochii ei stăruiau practic asupra lui.
Fusese atât de ușor să o ademenească în direcția în care voia ca ea să meargă. Nici nu își dăduse seama că fusese atrasă în joc. Totul mergea de minune și în curând putea să afle dacă ea era atât de specială precum credea el. Cu cât mai mult timp petreceau împreună, cu atât mai mult creșteau șansele ca el să se implice emoțional.
- Nu știu. Sunt un fel de moștenire de familie și vechi de peste o jumătate de secol...
- Ooo, promit să fiu foarte atentă cu ele. Asta dacă mă vei lăsa să le citesc, spuse ea, în timp ce înflăcărarea i se simțea în voce.
El se prefăcu a-i fi greu să o lase să se uite peste ele.
- Păi, chestia este că nu te cunosc prea bine. Cum aș putea să am încredere că nu vei pleca cu ele?
Ea își duse mâna la tâmplă, încercând să găsească o soluție.
- Dacă ți se pare mai confortabil, poate ai putea să stai cu mine în timp ce mă uit prin ele. În felul acesta vei ști că nu am să stric nimic care nu îmi aparține.
Minunat, nici măcar nu trebuise să-i sugereze. Ea chiar făcea totul să fie mai ușor pentru el. Nu că ar fi avut vreo intenție să se plângă.
- Hmm... cred că ar putea funcționa. Oricum, de ce ești atât de interesată de Marianne și Easton?
- Sunt scriitoare, zise ea. Dar cred că știai deja asta. Am menționat-o mai devreme când ne-am întâlnit.
Oftând, ea continuă:
- Îmi place să descopăr lucruri interesante despre locurile pe care le vizitez. Recunosc că aleg locații care mă intrigă și sper să descopăr istoria orașului și să o folosesc în articolele mele. M-am blocat asupra posibilității fantomelor din acest oraș și cred că ar fi o caracteristică minunată de surprins. Mi-ar plăcea să scriu adevărul, și nu doar un articol care să speculeze despre existența fantomelor. Mă vei ajuta?
- S-ar putea să pot face asta. Ai mai scris ceva până acum? Îmi arăți?
- Nu știu ce să zic - pur și simplu nu-mi place să împărtășesc nimic până nu termin. Poate după ce termin articolul aș putea să-ți trimit o copie. Ai vrea?
- Ce idee minunată. Mi-ar plăcea.
Asta i-ar oferi un motiv pentru a păstra legătura cu el dacă ar fi plecat din oraș, gândi Cooper. El spera să poată construi o relație, iar ea să aleagă să stea dar, în cazul în care acest lucru nu s-ar fi întâmplat, avea nevoie de un plan de rezervă.
- Asta ar fi fantastic. Abia aștept să-ți citesc povestea, continuă el.
Un zâmbet strălucitor se formă pe chipul ei.
- În regulă. O să mă asigur că vei primi un exemplar. Acum mă vei lăsa să arunc o privire peste acele jurnale?
- Presupun că pot face asta. Vino cu mine acasă. Trebuie să-l anunț pe tata că ne întoarcem la pensiune.
Amethyst practic țopăi pe lângă el în timp ce se întorceau înspre casă.
- Îți mulțumesc foarte mult că îmi permiți să le văd. Asta este mai mult decât mă așteptam să găsesc.
El spera ca acele jurnale să fie conform așteptărilor ei. Până acum, toate așteptările lui fuseseră îndeplinite de frumoasa femeie care stătea în fața lui. Ea întrunea toate calitățile pe care Cooper le căuta la o femeie. Trebuia doar să se folosească de situație corect pentru ca și ea să ajungă să simtă la fel pentru el.
1 Love Peak în traducere Piscul Dragostei
CAPITOLUL 5
Pentru prima dată în viața sa, Amethyst credea că un bărbat poate fi cu adevărat remarcabil. Avea o slujbă minunată, făcea ceea ce îi plăcea, una care îi asigurase un trai bun și, în general, îi plăcea viața ei. Mama ei putea fi chiar minunată uneori. Nu avusese o copilărie atât de rea. Mama sa îi arătase demult că o adora, dar, în același timp, simțise să nu aparținea niciunui loc. Probabil acesta fusese un rezultat al mutărilor atât de dese... În orice loc fusese părea că magia plutea în aer. De parcă abia aștepta să ajungă și să o apuce strâns. Niciun alt bărbat nu o mai atrăsese atât de mult înainte, dar Cooper o făcea să-și dorească lucruri la care nu se mai gândise înainte.
Niciodată nu a fost atât de ușor să descopere informații despre oamenii și orașele pe care le-a cercetat. Cooper îi ușura foarte mult munca... Să afle încă din prima zi că exista un jurnal? Nimic de genul acesta nu i se mai întâmplase până acum. Abia aștepta să ajungă la pensiune să îl citească. Bineînțeles, bonusul era faptul că putea să petreacă timp cu Cooper. Amethyst își trecu limba peste buze și îl admiră pe bărbatul care pășea în fața sa. Nici lui nu i se păruse prea greu să o ajute cu cercetările ei, ceea ce se dovedi a fi un avantaj imens.
Merseră pe poteca ce ducea înapoi înspre casa lui. Nu le luaseră prea mult timp să ajungă înapoi la veranda din față. În momentul în care urcară scările, ușa se deschise și, un bărbat pe care nu îl mai văzuse înainte păși spre ei. Avea păr negru și ochi strălucitori măslinii. Privirea lui o făcu să înghețe, dându-i impresia că putea să vadă prin ea. Trăsăturile lui nu erau tocmai frumoase mai izbitoare decât orice altceva. Fața lui afișa trăsături proeminente, iar corpul său era foarte bine lucrat. Nu părea să existe niciun gram de grăsime pe trupul lui. În timp ce cobora încet scările, Amethyst observă că avea brațul stâng înfășurat într-o fașă. Oare ce se întâmplase cu el? Cooper se apropie de el și îl îmbrățișă rapid.
- Hei, unchiule Nick, ce mă bucur că ai ajuns! Ești bine? Vrei să te ajut cu ceva?
Unchiul lui Cooper se opri la baza scărilor și îi studie pe amândoi cu privirea lui intensă.
- Nu. Sunt bine. Prezintă-mă prietenei tale! Tonul lui era aspru și solicitant.
Nepoliticos? Amethyst se uită printre ei încercând să se decidă dacă voia sau nu să-l cunoască pe acest bărbat. Ordinul pe care i-l dăduse Nick lui Cooper nu părea să-l deranjeze pe acesta din urmă. În loc să-l remarce, el merse mai departe cu prezentările.
- Ea este Amethyst. Amethyst, acesta este nașul meu, Nicholas Drake.
Naș? Atunci oare de ce îl numise unchiul Nick? Asta fusese destul de ciudat... Îi întinse mâna pentru a i-o strânge. Pentru scurt timp el o privi de parcă nu ar fi știut ce să facă. Apoi își ridică încet mâna dreaptă și i-o strânse ferm. Amethyst nu se putu opri să nu se holbeze la el. Fără să știe de ce, i se păru foarte familiar, însă încercă să își alunge din minte sentimentul de déjà vu.
- Încântată să vă cunosc, domnule Drake.
- Nick.
Ea înclină capul, aruncându-i o privire confuză.
- Poftim?
El zâmbi pentru prima dată de când se întâlniră pe veranda din fața casei.