Scuză-mă! zise Nicholas. Sunt cu capul în nori. De ce te-ai trezit așa devreme?
Tatăl lui, James Ducele de Weston zâmbi. Ochii lui erau de un albastru odihnit. Probabil că se trezise și mai devreme decât bănuia Nicholas. Până și părul său brunet era pieptănat perfect și nicio șuviță nu era nelalocul ei. Probabil că valetul lui se trezise cu multe ore înaintea sa.
Eu ar trebui să te întreb asta. Tu nu te trezești niciodată așa devreme. Unde te duci?
M-am gândit să călăresc puțin.
Spera ca tatăl lui să nu îi pună prea multe întrebări. Nicholas nu ar fi fost dispus să dea explicații pentru neliniștea pe care o simțea.
A trecut ceva timp de când nu m-am mai trezit înainte de răsăritul soarelui.
Ducele ridică din sprâncene.
Trebuie să recunosc că nu îmi pot aminti ultima dată când ai călărit la o oră așa matinală. Recunoaște, băiete, că se petrece ceva cu tine. Ai o treabă urgentă de rezolvat dis de dimineață?
Era mult mai ușor pentru tatăl său să accepte această explicație decât să afle adevăratul său plan. Dacă i-ar spune tatălui său că are de gând să călătorească în timp, l-ar fi supărat inima. Ceva ce aflase din jurnalul mamei sale. Deși Christian avusese dreptate. Majoritatea informațiilor de acolo aveau legătura cu domeniul medical. Totuși, era o lectură fascinantă.
Fii sigur, începu el, că nu am nicio întâlnire cu nimeni. Pur și simplu, vreau să ies.
Buzele sale se prefăcură într-un zâmbet sincer. Cel puțin, spera că asta vedea și tatăl lui
Eu mă duc să călăresc. Dar tu nu mi-ai spus unde te duci.
Poate, dacă schimba direcția în care mergea conversația lor, tatăl său vă renunța la suspiciuni.
Vreau să verific toate fermele de pe moșia noastră. Pentru că și tu vrei să ieși, ce-ar fi să mă însoțești?
Strâmbă din nas.
Asta nu e mai degrabă treaba lui Christian?
De vreme ce geamănul său era viitorul duce, îl acompania adesea pe tatăl lor în excursiile de acest fel. Nicholas se fâstâcea mereu și găsea motive să absenteze. El nu va fi duce. Niciodată. Așa că, de ce trebuia să învețe toate secretele administrării moșiei Weston? El era doar rezerva și avea mai multe opțiuni. Putea să se alăture armatei, așa cum făcuse tatăl său și el fusese o simplă rezervă la titlu. Dacă fratele său mai mare, Edward, nu ar fi murit, el nu ar fi fost duce acum. Exista posibilitatea ca ceva să i se întâmple și lui Christian, dar Nicholas refuza să creadă că fratele lui va avea aceeași soartă, mai ales pentru că el nu își dorea titlul de duce și toată responsabilitate care venea odată cu acesta. Și nici nu se punea problema să se alăture Bisericii. Nicholas nu va fi niciodată atât de pur încât să pretindă că este un adevărat creștin. Tocmai de aceea era atât de plictisit. Nu avea niciun scop în viață.
Christian are alte angajamente astăzi. Uită ce ți-am sugerat. Am crezut că ar fi plăcut să îmi petrec dimineața cu fiul meu. Dacă ai prefera să rămâi singur, înțeleg.
Nicholas mai că mormăi cu voce tare. Tatăl său era maestru în a-l face să se simtă vinovat. Deși mama lui o făcea cu mai multă eleganță. Subtilitatea nu era punctul forte al tatălui său. Dacă voia cu adevărat să călătorească în timp, poate că ar fi fost mai bine să îl însoțească pe tatăl său în acea dimineață. Era posibil să nu se mai poată întoarce aici vreodată. Dacă așa se va întâmpla, nu ar fi mai bine să își amintească de această zi cu bucurie? Nu ar fi bine să petreacă timp și cu mama, fratele și sora sa? Să își ia la revedere fără să o facă în mod direct. Va lăsa o scrisoare în camera lui, pe care ei să o găsească mai apoi. I-ar displăcea gândul ca ei să creadă că i s-a întâmplat ceva tragic.
Ai dreptate. Ar fi foarte plăcut să călăresc alături de tine. Aș putea chiar să învăț câte ceva.
De fapt, se va plictisi grozav, dar tatăl său nu trebuia să știe asta.
Poftește! zise el și întinse mâna în direcția salonului.
Au trecut prin salon, au traversat holul și au ajuns la ușa de la intrare. După câteva clipe, tatăl său se întoarse înspre el și zise:
Am observat că ai suferit de anxietate în ultima perioadă. Trebuie să îți găsești ceva care să îți ocupe timpul. Ai luat în considerare toate opțiunile pe care le ai?
Nu avea să îi răspundă într-un mod sarcastic. Nu o va face. Nicholas strânse din dinți.
Am făcut-o.
Tatăl său avea intenții bune, dar nu ar fi putut înțelege niciodată ce nevoi avea el. Fir-ar să fie, nici Nicholas nu înțelegea prea bine!
Nimic nu îmi mai priește.
Exceptând smulgerea unei pagini din cartea mamei sale și călătoria în timp. Era sigur că tatăl său nu incluse acest lucru pe lista opțiunilor pe care le avea.
Dădu din cap cu seriozitate.
Te-ai gândit vreodată să înveți să administrezi pământurile?
Nicholas deschise gura ca să respingă ideea, dar tatăl lui îl opri înainte să o poată face.
Nu elimina opțiunea asta fără să mă asculți cu atenție. Weston este a lui Christian. Înțeleg de ce nu ai niciun interes față de moșie, dar mai există pământuri care îți aparțin.
Nicholas oftă.
Acestea nu fac parte din moșia Weston?
Acum, da, răspunde tatăl său. Pentru că nu ai manifestat niciun interes în a le administra. Urmau să fie ale tale după majorat. Ai douăzeci și cinci de ani și acel moment a trecut de foarte mult timp. Ce te oprește?
Nu voia pământurile. Nichoals era un răsfățat nerecunoscător. Își dădu seama că existau foarte mulți oameni care ar fi fost de acord să facă schimb de vieți cu el. Trebuie că ceva este în neregulă cu el! Nu simțea că era acela era locul lui, cu adevărat Ridică din umeri și ochii săi îi întâlniră pe ai ducelui.
De ce să mă obosesc să schimb felul în care merg lucrurile acum? Pământurile sunt pe mâini bune, cu tine la conducere.
Eu nu voi fi mereu aici, șopti tatăl său. Și nu e drept față de fratele tău să lași totul pe umerii lui.
Nicholas privi în altă parte. Ura gândul ca tatăl său va muri într-o bună zi. Îl durea sufletul de fiecare dată când se gândea că el va dispărea. Și totuși Abia aștepta să fugă într-un loc în care tatăl său nu ar fi putut merge vreodată. Într-adevăr, gândurile lui erau tare alandala!
În ordine, zise tatăl.
Ajunseră în sfârșit la grajduri și intrară. Un servitor era acolo, îngrijindu-se de calul ducelui.
Mi se va alătura și fiul meu astăzi. Te rog, pregătește-i calul.
Da, domnule.
Ducele luă frâiele calului său și îl conduse în dreptul unui scăunel care să îl ajute să încalece. Urcă dintr-o mișcare pe spinarea calului și îl așteptă pe Nicholas. Nu dură mult până ce servitorul îi înșeuă și lui calul. Nicholas urcă în șa, iar cei doi plecară împreună la galop. Spera ca dimineața să treacă repede, ca să o poată încolți pe sora lui mai târziu, să o întrebe tot ce voia să afle de la ea. Se plictisise deja de plimbarea de dimineață, dar îi făcuse o promisiune tatălui său și urma să o ducă la îndeplinire. Chiar dacă ducele îi arunca din când în când priviri dezaprobatoare
Nicholas traversă poteca ce ducea la foișorul înconjurat de trandafiri. O servitoare îl îndrumase într-acolo. Spera să o găsească pe sora lui singură. Nu voia ca nimeni altcineva să fie martor la conversația lor. Acest lucru i-ar fi complicat planurile, mai ales dacă persoana nepotrivită ar fi tras cu urechea. Dădu colțul și o zări așezată pe o bancă, ținând în poală o carte. Avea ochii închiși, fața îndreptată spre cer, bucurându-se de razele soarelui. Părul ei blond era prins la ceafă într-un coc elegant, iar boneta care îi alunecase de pe cap era susținută de două bretele prinse în jurul gâtului.
Nicholas traversă poteca ce ducea la foișorul înconjurat de trandafiri. O servitoare îl îndrumase într-acolo. Spera să o găsească pe sora lui singură. Nu voia ca nimeni altcineva să fie martor la conversația lor. Acest lucru i-ar fi complicat planurile, mai ales dacă persoana nepotrivită ar fi tras cu urechea. Dădu colțul și o zări așezată pe o bancă, ținând în poală o carte. Avea ochii închiși, fața îndreptată spre cer, bucurându-se de razele soarelui. Părul ei blond era prins la ceafă într-un coc elegant, iar boneta care îi alunecase de pe cap era susținută de două bretele prinse în jurul gâtului.
La ce te gândești? întrebă Nicholas.
I-ar fi plăcut să spună că nu ar fi întrerupt-o dacă nu ar fi fost așa important, dar ar fi mințit. Pentru că îi plăcea să o șicaneze și să o întrerupă din orice făcea, oricând avea ocazia.
Ea își ridică mâna la piept, surprinsă.
Nicholas! exclamă. M-ai speriat.
Cu o grimasă curioasă, continuă:
Ce pândești aici, în grădină? Nu e nicio domnișoară care să te ațâțe într-un colț întunecat și să-ți fure un sărut.
În altă zi, poate, răspunse el, cu un zâmbet năzdrăvan. Astăzi, am ochi doar pentru draga mea soră. A trecut atâta vreme de când nu te-am văzut! Ce-ți mai face escrocul acela de soț? Dacă aflu că nu se poartă bine cu tine, doar spune-mi și îl pun imediat să meargă pe scândură!
Ea își dădu ochii peste cap.
Jack e un soț minunat. Știi prea bine că zilele lui de pirat au rămas în secolul optsprezece. Acum, e un domn în toată regula.
Jackerson Morgan Carwyn, Ducele de Whitewood, era un fost pirat pe care toată lumea îl știa drept Căpitanul Jack Morgan. Desigur, aceste lucruri se petrecuseră în secolul optsprezece, așa cum spusese și ea. Fusese aruncat prin timp și se instalase destul de bine în secolul nouăsprezece. Regele îi oferise un ducat după ce îi salvase viața.
Dacă așa spui tu, zise el și se așeză pe bancă, lângă Elizabeth. Dar mă bucur că te-am găsit.
De parcă nu o căutase deja destul
Oh! exclamă ea, ridicând o sprânceană. Și de ce, mă rog?
Am găsit jurnalul mamei acum ceva timp. Unele notițe scrise de ea sunt interesante.
Toată familia știa că puteau călători în timp. Era un lucru greu de ignorat atunci când mama lor a ajuns prima în Weston, venind din altă eră, dar faptul că și soțul lui Elizabeth a trebuit să o facă Ar fi fost o nesăbuință din partea lor să nu creadă că așa ceva chiar există.
Nu mi-am dat seama că și tu ai um
Călătorit în timp? îl completă ea. Nu chiar. Jack ar face o criză dacă ar afla că mă apropii de oglindă la mai mult de doi pași.
Își lăsă capul să cadă într-o parte și urmări expresia de pe chipul lui.
De ce ești interesat de asta?
Ridică din umeri.
A părut o idee distractivă. A fost
Ești plictisit rău, nu? întrebă ea, pufăind din buze. Nu te joci cu așa ceva.
N-am spus că aș
Îl întrerupse cu o mișcare a mâinii.
Nu încerca asta cu mine. Eu te cunosc. Nu m-ai fi întrebat asta dacă nu te-ai fi gândit la posibilitate. Călătoria în timp e riscantă. Nu știi unde vei ajunge sau dacă poți măcar să ajungi undeva.
Cum poți să îți dai seama de asta?
Din lectura pe care o făcuse, nu înțelesese acest lucru. Nu găsise nicio explicație în carte.
Cum poate cineva să călătorească cineva în timp, iar alții să fie blocați în timpul în care s-au născut?
Am o teorie, zise ea. Am scris-o în jurnalele mele, dar nu am niciun mod de a o dovedi. Am avut niște viziuni ciudate mai ales în oglinzi. Așa l-am văzut pe Jack prima oară.
Nicholas nu știa asta.
Fascinant. Ce legătură au viziunile tale cu a călători în timp?
Bineînțeles, trebuia să întrebe despre acest lucru mult mai îndeaproape, dar momentan îl interesa altceva.
Ea dădu din cap, ușor enervată.
Ești ca râia!
Dar mă iubești, răspunde el, râzând.
Normal că te iubesc, împielițatule! Ca să-ți răspund la întrebare, cred că, pentru ca putea călători în timp, trebuie să mai posezi o abilitate. A mea e reprezentată de aceste viziuni. Mama are memorie fotografică. Jack poate vedea prin oglinzi, ca mine. Nu sunt sigură că e singura lui abilitate de acest fel, dar nu cred că îi place să se gândească prea mult la asta.
Nicholas nu era sigur că avea abilități extraordinare. Asta însemna că nu putea călători prin intermediul oglinzii? Avea mai multe întrebări decât înainte.
Te întrebi dacă tu ai vreo abilitate specială. Elizabeth îi zâmbi. Sigur că ai. Dacă te gândești bine, îți vei da seama care este. Și Christian are una.
Îl enerva faptul că ea știa, dar nu voia să-i spună.
Chiar așa? Ce abilitate are el?
Este un clarcunoscător, răspunde ea cu multă convingere în glas. E un mod de a spune că instinctele sale nu îl dezamăgesc niciodată. Tu, dragul meu frate, ai ceva mult mai subtil și nici măcar nu te folosești de ea.
El își dădu ochii peste cap.
Nu sunt sigur că te cred. Sună ca un produc al imaginației tale.
Deși, în unele momente, Christian făcuse lucruri care lui îi păreau complet greșite, totul se petrecuse exact așa cum prezisese fratele său. Nu voia să recunoască faptul că Elizabeth s-ar putea să aibă dreptate.
Nu este, îl asigură ea. Îți amintești că, atunci când erai copil, desenai mereu câte ceva?
Își amintea.
Și ce-i cu asta? Nu e așa special. Aproape toți copiii mâzgălesc.
Iată darul tău. Mama mi-a spus că ai desenat un automobil odată. Nu ne-a spus niciodată ce era. Tu vezi lucruri și le desenezi fără să te gândești la ele conștient. E o abilitate psihică, și de vreme ce ai renunțat la desen, nu îți mai folosești darul deloc. E foarte trist. Erau niște desene foarte bune.
Ridică din umeri.
Nu mă mai atrag lucrurile astea.
Dar acum era curios. Poate că trebuia să mai facă rost de hârtie și cărbune. L-ar putea ajuta să înțeleagă acest dar al său. Sora lui încerca să îl facă să se simtă special. Totul suna foarte prostesc și nu ar fi vrut să creadă nimic din spusele lui Elizabeth. Dacă le-ar fi crezut și totul s-ar fi dovedit a fi fals, durerea ar fi fost prea intensă.
Mă bucur că am vorbit.
Nicholas se ridică de jos.
Sper să mai stai la Weston o vreme! Locul ăsta nu e la fel fără tine.
Să nu faci vreo tâmpenie! schimbă ea subiectul, mijind ochii.
Eu?
Nicholas afișă un zâmbet inocent.
N-aș face niciodată așa ceva!
Nu mă păcălești tu pe mine oftă ea. Serios. Nu risca, te rog! Găsește altceva care să te distreze.
Zâmbetul îi dispăru de pe față.
Promit că nu voi face nimic fără să mă gândesc bine înainte. Asta e tot ce pot să-ți promit.
Prea bine.
Elizabeth se ridică și își înfășură brațele în jurul lui, strângându-l tare într-o îmbrățișare.
În caz că nu mai am ocazia să-ți spun asta Te iubesc tare mult, frățioare!
Și eu te iubesc, răspunse el și o strânse și mai tare.
Își adora sora.
Acum i-am promis lui Christian că îl voi învinge la o partidă de biliard. Să ai o după-amiază frumoasă!
Se desprinse din îmbrățișarea ei și o lăsă de una singură în grădină. Îi dăduse prea multe lucruri la care să se gândească.