Iubiți Cu Secrete - Dawn Brower 3 стр.

Se desprinse din îmbrățișarea ei și o lăsă de una singură în grădină. Îi dăduse prea multe lucruri la care să se gândească.

Nicholas intră în încăperea unde se desfășurau jocurile. Christian era deja acolo, aranjând bilele pe masă.

 Bun! Ai decis să îți faci apariția. Am crezut că ai uitat de jocul nostru din după-amiaza asta.

Nicholas își duse mâna în dreptul inimii, cu un gest dramatic.

 Mă rănești, dragul meu frate! Te-aș lăsa eu să aștepți vreodată?

Christian se uită direct în ochii lui.

 Sunt doar eu. Nu trebuie să te prefaci că nu ești un pierde-vară.

 Uit și eu o dată să apar la o întâlnire și îmi scoți ochii pentru tot restul vieții! Cât trebuie să mă pocăiesc pentru ce am făcut?

Nicholas își adora fratele. Dintre toți oamenii pe care urma să îi lase în urmă, Christian i-ar fi lipsit cel mai mult. Făceau totul împreună, dar nu puteau să fugă la nesfârșit de ziua în care drumurile lor se vor despărți. Nicholas nu ar fi crezut că el va pleca primul.

 Cât timp ai să-mi oferi azi?

Christian se opri brusc.

 Ție?

Păși înspre colțul camerei.

 O oră. Apoi trebuie să mă ocup de niște treburi administrative importante.

Christian oftă.

 Un duce în devenire are mereu câte ceva de făcut.

 Ai grăit adevărul, fu de acord Nicholas. Vrei să bei ceva cu mine? N-ar strica puțin coniac.

 Da, răspunse Christian. Toarnă-mi unul dublu, te rog.

Nicholas se îndreptă către bar și turnă coniac în două pahare cu margine rotundă, apoi se apropie de Christian și îi oferi unul. Sorbi lichidul ca de chihlimbar și se sprijini de masa de biliard. Acesta avea să fie ultimul său joc cu geamănul lui. Spera ca el să știe cât de mult însemna pentru Nicholas. Poate că, odată plecat, fratele său va găsi fericirea și iubirea. Uneori, credea că se gândea mai mult la Nicholas decât la sine.

 La ce te gândești? îl întrebă Nicholas.

 La nimic La totul.

Christian se pregăti să lovească o bilă. Câștigă un punct și continuă jocul.

 Tata crede că a venit vremea să mă căsătoresc.

Nicholas ridică o sprânceană. Era surprins că nu i-a sugerat și lui același lucru atunci când vizitau fermele, mai devreme în aceeași zi.

 De ce?

 Nu mă forțează, dacă la asta te gândești. E mai mult decât atât

Vocea lui deveni aproape o șoaptă. Încerca să găsească vorbele potrivite.

 Vrea să iau asta în considerare. La un moment dat, voi avea nevoie de o soție, și, așa cum spune el, voi ști atunci când cea potrivită mie va ieși în calea mea. Dacă sunt un idiot, o voi lăsa să-mi scape printre degete.

 Ah, exclamă Nicholas, aproape absent. Cum știe cineva când a găsit femeia potrivită?

Christian dădu din umeri.

 Nu întrebi pe cine trebuie. Până acum, nu am întâlnit această creatură mitică. Desigur, aș fi putut să fiu un prost și să nu o recunosc. Cred că și asta e o posibilitate.

Râse.

 Atunci, și eu sunt la fel de idiot. Majoritatea femeilor mă exasperează de îndată ce deschid gura. Nu-l lăsa pe tata să te afecteze în vreun fel. Sunt sigur că vei recunoaște iubirea vieții tale atunci când o vei vedea. Nu toți bărbații sunt la fel de norocoși să aibă o femeie care ar călători în timp pentru ei, ca în cazul părinților noștri.

Era rândul lui Christian să râdă.

 Să nu audă tata că ai spus așa ceva! Nu-i place ca cineva să vorbească despre locul din care vine mama.

 Foarte adevărat, răspunse Nicholas.

Christian rată următoarea lovitură și îi oferi tacul fratelui său.

 De parcă ai avea vreo șansă împotriva mea! exclamă Christian. Să te văd!

Nicholas încercă să lovească o bilă și rată.

 Cred că nu e ziua mea norocoasă.

Îi pasă tacul lui Christian. În mod normal, era foarte competitiv, dar azi hotărî să îl lase pe fratele său să câștige. Era ultimul său cadou pentru Christian, înainte să plece.

Jocul, pe care Christian îl câștigă, luă sfârșit.

 Felicitările mele, îi zise Nicholas. Norocul a fost de partea ta.

 Nu a fost noroc, îi întoarse vorba Christian și ridică o sprânceană. Ce te supără? Nu ai mai jucat niciodată așa prost.

 Nimic, răspunse el.

Spera să fie de ajuns, dar se temea că geamănul său putea să îl citească foarte ușor și să își dea seama de adevăr.

 Sunt puțin obosit. Nu am dormit prea bine. Ar trebui să mă odihnesc puțin înainte de cină.

Îl bătu ușor pe spate.

 Îmi iau revanșa mai târziu, bine?

 Sigur că da, zise Christian.

Grimasa de pe fața lui sugera că nu credea niciun cuvânt care ieșise din gura lui Nicholas. Simți că ascunde ceva, dar, în același timp, că dorea să își țină gândurile pentru el. Christian îi respectă dorința. Fratele său se gândea să părăsească repede camera, ca nu cumva să fie interogat în continuare.

 Cred că mă întorc la registrele mele. Somn ușor!

Cu asta, Christian ieși primul din camera pentru jocuri.

Zâmbetul de pe fața lui Nicholas dispăru. Îi va fi dor de fratele său, dar trebuia să plece. Simțea această dorință cu toată ființa lui. După ce se asigură de prezența lui Christian în biroul personal, Nicholas părăsi și el camera. Dar nu se îndreptă înspre camera sa, ci merse către bibliotecă, unde se plasă în fața oglinzii imense. Nu avea nicio idee ce urma să se întâmple sau dacă se va întâmpla ceva. Și dacă faptul că și-a ignorat această abilitate specială a sa îl făcea imun la magia călătoriei în timp?

Își lipi mâinile de oglindă. Nimic

Nu apăru niciun fum cenușiu, așa cum îi descrisese sora lui.

Închise ochii și expiră puternic. Gata cu dorința lui de a călători în timp Își luase la revedere indirect degeaba, și el era tot în secolul optsprezece. Nicholas era pe cale să renunțe, când ceva îl trase în interior. Își pierdu echilibrul și căzu prin oglindă. Dădu instinctiv din brațe, ca să se prindă de ceva, de orice, dar nu găsi nimic.

Ce naiba se întâmplase și încotro se îndrepta?

CAPITOLUL TREI

Peyton Drake se holba la reflexia ei în oglindă și nu îi plăcea deloc ceea ce vedea. Pielea ei încă era mult prea palidă, iar părul ei șaten cu reflexii roșcate părea foarte uscat. Chiar și ochii ei albaștri aveau o culoare spălăcită. Ura să fie bolnavă. Desigur, acum se recupera, dar boala ei îi distrusese corpul. Dacă nu ar fi avut-o pe sora sa, Eve, ar fi murit în urmă cu un an. Părul îi crescuse la loc, dar abia îi ajungea până la umeri.

Dawn Brower

Iubiți cu Secrete

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele și evenimentele sunt produsul imaginației autorului și sunt folosite în scop fictiv. Orice asemănare cu locuri, organizații, sau persoane reale (în viață sau decedate) este pur întâmplătoare.

Iubitul meu are secrete. Copyright © 2020 Dawn Brower

Copertă și editare de Victoria Miller

Traducător: Cristina Botîlcă

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi folosită sau reprodusă electronic sau în format printat fără acordul scris al autoarei, exceptând citatele scurte din recenzii.

Publicat de Tektime

MULȚUMIRI

Aici îi mulțumesc din inimă editoarei mele și celei care a realizat coperta cărții, Victoria Miller. Mă ajută enorm. Apreciez tot ce face pentru mine, mai ales faptul că mă ambiționează să fiu mai bună, să fac lucrurile mai bine. Îți mulțumesc de o mie de ori!

Îți mulțumesc și ție, Elizabeth Evans, pentru că ești mereu lângă mine și pentru că ești prietena mea. Însemni foarte mult pentru mine. Mulțumirile nu sunt de ajuns, dar sunt tot ce am, așa că ÎȚI MULȚUMESC că ești prietena mea. De asemenea, îți mulțumesc și ție, Aletha, pentru că m-ai ajutat la corectura textului. Apreciez din suflet

CAPITOLUL UNU

Razele soarelui năvăleau prin fereastră și umpleau biblioteca de raze gălbui. Era o zi frumoasă, dar și una extrem de mohorâtă. O enigmă pe care Lord Nicholas Kendall nu putea să și-o scoată din minte. Ar trebui să fie fericit. Viața lui era o nesfârșită petrecere. Cel puțin, asta își imagina toată lumea. Nu se încumeta să fie un rebel, așa cum credea familia lui. Nicholas știa să facă spectacol din aceste lucruri și mergea până la capăt, dar ura fiecare secundă din această prefăcătorie. Nimic nu îl mai umplea de bucurie. Nimic nu îi oferea un moment de liniște. Nimic și nimeni nu îl inspira. Avea nevoie de ceva. Nici el nu știa ce, dar se ruga ca, într-o bună zi, să acel ceva sau cineva să îi iasă în cale.

Nicholas se frecă la ochi și oftă. Trebuia să înceteze cu melancolia asta! Întunericul dinăuntrul său nu era un loc plăcut. Se îndepărtă de fereastră și se îndreptă către bar, unde își turnă un pahar de coniac, pe care îl goli dintr-o înghițitură, apoi umplu la loc paharul. Era pe cale să îl bea și pe acela, când fratele său geamăn, Christian, Marchizul de Blackthorn, intră cu pași mărunți în bibliotecă.

 De ce bei așa devreme, frate? întrebă Christian.

I se alătură lui Nicholas la bar și își turnă el însuși puțin coniac.

 Presupun că voi bea și eu cu tine!

Buzele lui Nicholas se prefăcură într-un zâmbet.

 Așa vrei tu să mă faci mai puțin scandalos?

 Deloc, răspunse ușor Christian. Nici eu nu am avut o zi prea distractivă. Am stat cu capul în cărți mai toată dimineața. Văd numai numere în fața ochilor. Mă chinuie îngrozitor. Nu mai pot. Administrarea unui ducat e prea multă treabă pentru un singur om.

Christian îi semăna lui Nicholas în aproape toate privințele. Geamănul lui identic avea același păr șaten-deschis ca el, aceiași ochi albaștri, același zâmbet ștrengăresc și o gropiță într-un obraz. Deși fiecare își avea gropița în obrazul opus, majoritatea oamenilor păreau să nu își amintească acest aspect. Reușiseră să pretindă că unul era, de fapt, celălalt, de foarte multe ori în ultimii ani. Să ai un geamăn putea fi un avantaj.

Nicholas gesticulă cu paharul în direcția lui Christian.

 Ăsta-i avantajul să fii moștenitor!

Ridică paharul și sorbi.

 N-am fost nicicând mai bucuros că tu ai moștenit rolul ăsta. Pe mine m-ar fi înnebunit toată responsabilitatea.

Dar acest lucru nu însemna că a fi cel de-al doilea moștenitor nu venea cu responsabilitățile sale. Familia lui încă avea așteptări de la el. Iar tot ce voia Nicholas era să scape. Problema era că nu avea unde să se ducă

Se apropie de un raft și se opri. Un volum îi atrăsese atenția, așa că îl trase dintre celelalte. Îl deschise și își trecu repede ochii peste pagini. Era scrisul de mână al mamei sale.

 Ai văzut asta până acuma?

Ridică volumul ca să îl vadă și Christian.

 Micul proiect al mamei?

Ridică din sprânceană.

 Recunosc că nu am citit nimic din el, dar știu ce reprezintă. Mama scrie lucruri care crede că vor fi importante pentru generațiile care vor urma. Majoritatea sunt cunoștințe medicale pe care le-a învățat pe vremea ei.

Nu era un secret faptul că familia știa că mama lor, actuala Ducesă de Weston, venea din viitor. Studiase ca să devină doctor în secolul douăzeci și unu. Printr-o scăpare a destinului pe care Nicholas nu o înțelegea pe deplin, ajunsese în timpul lor și fusese salvată de tatăl lor. Era o poveste ușor grețoasă și prostesc de romantică. Și el o invidia. Se întreba ce simțise mama lui, călătorind două sute de ani în trecut ca să își găsească iubirea Lui Nicholas nu îi era întotdeauna ușor să înțeleagă acest lucru.

 N-ai fost curios niciodată? Stă pur și simplu aici, la îndemâna oricui. De ce n-am băgat-o în seamă până acum?

Deschise cartea la jumătate. Îi apăru scrisul altcuiva, sigur nu al mamei sale. Fragmentul era al surorii lui, Elizabeth. Scria ceva despre oglinda din bibliotecă. Se răsuci pe călcâie și se uită atent la oglinda înaltă, gândindu-se în același timp și la ce tocmai citise.

 Când vor sosi Elizabeth și soțul ei greu de stăpânit?

Avea câteva întrebări pentru draga lui soră. Christian se apropie de el și îi smulse cartea din brațe.

 Ce ai găsit tu așa interesant acolo?

 Totul, recunoscu Nicholas. Deși n-am citit mai mult de un paragraf sau două. Cred că o voi studia mai îndeaproape.

Putea fi răspunsul la starea lui de plictis. Poate că venise vremea să cunoască secretele călătoriei în timp. Probabil că, dacă îi putea desluși mecanismele, va putea călători și el. Simțea nevoia să descopere ceva necunoscut.

 Acum, în legătura cu sora noastră

 Mama a spus că va sosi azi. Ar putea fi deja aici.

Christian termină de băut coniacul și puse paharul pe o masă la întâmplare.

 Nu mi-am dat seama că ești așa nerăbdător să îi vorbești. Te rog, spune-mi și mie ce aveți voi doi de discutat.

Ridică din sprânceană, întrebător.

 Mă îndoiesc de faptul că Elizabeth te-ar putea distra în vreun fel. Viața ei alături de acel pirat cizelat e destul de anostă.

Nicholas râse.

 Mă îndoiesc că Jack se descrie pe sine folosind termenii ăia. Nu partea cu piratul, desigur. E o canalie, zic eu, dar cu siguranță n-ar fi de acord cu faptul că e anost.

Christian îl opri cu un gest al mâinii.

 Jack nu reprezintă o amenințare. E prea îndrăgostit de Elizabeth ca să schilodească pe cineva din familia ei.