– Ai fi surprinsă cât de des auzim asta de la agenți în primele șase, până la douăsprezece luni, de la pensionare. Unii dintre ei sună cerșind muncă de orice fel. Orice avem. Chiar și interceptări audio de căcat.
Kate nu spuse nimic, dar a dat din cap pentru a arăta că se identifica.
– Dar încă nu ai sunat, spuse Duran. Și ca să fiu sincer, mă așteptam să o faci. Nu credeam că o poți lăsa baltă atât de ușor. Și acest mic incident îmi dovedește că am avut dreptate.
– Cu tot respectul, spuse Kate, m-ai chemat aici ca să îmi dai peste mână sau ca să îmi scoți ochii că nu pot trece peste vechiul meu loc de muncă?
– Nici una, nici alta, spuse Duran. Ieri, după ce am primit telefonul de la Richmond, m-am uitat peste dosarele tale. Am observat că ți s-a cerut să depui mărturie la o audiere de liberare condiționată. Așa este?
– Așa este. E pentru cazul Mueller. Omucidere dublă.
– Este prima oară când ai fost contactată în legătură cu munca de când te-ai pensionat?
– Nu, spuse ea, fiind destul de sigură că acesta știa deja răspunsul. Asistenta unui agent m-a sunat cam la două luni după ce m-am pensionat pentru a-mi pune întrebări legate de un caz nerezolvat, la care am lucrat ultima oară în anul 2005. Câțiva dintre băieții de la înregistrări și de la cercetare m-au contactat de câteva ori în legătură cu metodologia folosită de mine la câteva cazuri mai vechi.
Duran a dat din cap și s-a lăsat pe spătarul scaunului.
– De asemenea, trebuie să știi că avem instructori la academie, care folosesc unele dintre cazurile tale mai vechi ca exemple pentru cursuri. Ți-ai lăsat amprenta aici în Birou, agent Wise. Și ca să fiu sincer, speram să fii unul dintre acei agenți care sunau ca să vadă cu ce ne pot ajuta, chiar și după ce s-au pensionat.
– Încerci să îmi spui că vrei să încep să vă ajut cu câteva cazuri atunci? întrebă Kate. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a nu da de gol speranța din vocea ei.
– Ei bine, lucrurile nu sunt așa de tranșante. Ne gândeam că avem nevoie de câte un agent sau doi, cu un trecut excepțional, pentru a lucra la cazuri nerezolvate. Nimic pe termen lung sau cu normă întreagă, ține minte. Și atunci când am discutat despre asta, numele tău era singurul care continua să tot apară. Acum, înainte să devii prea entuziasmată, te rog să ții minte că acest lucru nu se va întâmpla de îndată. Încă vrem să te mai relaxezi puțin. Ia-ți niște timp liber. Timp cu adevărat liber.
– Pot să fac asta, spuse Kate. Mulțumesc.
– Nu-mi mulțumi încă, replică Duran. Ar putea dura și câteva luni. Și mi-e teamă că va trebui să revoc oferta dacă te întorci acasă și începi să bați bărbați, mult mai tineri decât tine, pe verandele caselor lor.
– Cred că mă pot abține, spuse Kate.
Din nou, Logan nu s-a putut abține să nu chicotească.
Duran părea la fel de amuzat, în timp ce se ridică în picioare.
– Acum…dacă într-adevăr ne vei ajuta, mi-e teamă că trebuie să revizuim una din părțile mai puțin spectaculoase ale postului.
Presupunând că se referea la hărțogăraie, Kate oftă.
– Formulare? Documente?
– Oh, nu, nimic de genul ăsta, spuse Duran. Am programat o întâlnire pentru a începe cu chestia asta. Mă gândeam că ăsta ar fi cel mai bun mod de a fi la curent.
– Ah, urăsc întâlnirile.
– Oh, știu, spuse Duran. Îmi amintesc. Dar hei…ce altă modalitate ar fi mai bună pentru a-ți ura bun venit înapoi?
Logan chicoti lângă ea, în timp ce se ridicară în picioare și îl urmăriră pe Duran afară din birou. Pentru Kate, totul părea foarte familiar.
* * *
În cele din urmă, nu a fost o întâlnire deloc rea. În sala mică de conferințe, de la capătul holului, îi așteptau alți trei oameni. Doi dintre ei erau agenți, un bărbat și o femeie. Cel de-al treilea era un bărbat care arăta destul de familiar; era destul de sigură că numele său era Dunn. Când Duran închise ușa în spatele lor, unul dintre agenți se ridică în picioare și întinse imediat mâna.
– Agent Wise, sunt foarte încântat să vă cunosc, spuse el.
Îi strânse mâna stânjenită. În timp ce făcea asta, agentul părea că își dă seama că s-a dat puțin în spectacol.
– Îmi cer scuze, spuse el în șoaptă, revenind rapid la scaunul lui.
– Este în regulă, agent Rose, spuse Duran în timp ce se așeză la capul mesei. Nu ești primul agent care a fost pus la pământ de prezența agentului, aproape legendar, Kate Wise. Spuse el cu un pic de sarcasm și zâmbindu-i ușor lui Kate.
Omul care credea că se numește Dunn ieșea în evidență față de ceilalți doi – ambii agenți fiind, în mod clar, mai tineri. El era într-un fel superior; îți puteai da seama de asta din expresia lui stoică și costumul său călcat la dungă.
– Agent Wise, spuse Duran, aceștia sunt agent Rose și agent DeMarco. Aceștia au fost parteneri în ultimele șapte luni, dar numai pentru că eu și Directorul Adjunct Dunn, nu le-am găsit un loc potrivit. Ambii dețin calități unice. Și dacă dacă vei accepta să preiei acest caz din Richmond, cel mai probabil, unul dintre ei va lucra cu tine.
Agentul Rose era încă jenat, dar nu voia să își piardă concentrarea. Kate nu-și putea aminti ultima dată când cineva a fost atât de marcat să o întâlnească. Prin ultimul ei an de carieră, când cineva din Quantico a trebuit să lucreze cu ea pentru o zi în laborator. A fost o experiență umilitoare și respingătoare.
– Ar trebui să adaug, spuse Directorul Adjunct Dunn, că Directorul Duran și cu mine suntem cei care am insistat ca la acest program să ia parte agenții pensionați recent. Nu știu dacă v-a fost spus deja, dar numele dumneavoastră a fost primul care ne-a venit în minte.
– Da, aprobă Duran. Cred că nu mai e necesar să spunem, că am aprecia dacă ai păstra totul secret momentan. Și, bineînțeles, ne așteptăm la ce-i mai bun din partea ta.
– Voi face tot ce-mi stă în putință, spuse Kate. Începea să înțeleagă acum că se făceau mici presiuni. Dar nu o deranja. Ea funcționa de obicei mai bine sub presiune.
– Minunat, spuse Duran. Pentru moment, vrei să reiei detaliile cazului?
Kate dădu din cap și își intră instant în vechiul ei rol. De parcă n-ar fi lipsit nici măcar o zi, cu atât mai puțin un an. În timp ce-i punea la curent cu ceea ce se întâmplase în Richmond și cum ajunsese să fie implicată, agentul Rose și agentul DeMarco au păstrat constant contactul vizual cu ea, cel probabil o studiau pentru a vedea cum ar fi să lucreze cu ea.
Dar nu s-a lăsat distrasă. Pe măsură ce discuta detaliile cazului, se simțea ca și cum s-ar fi întors în timp.
Și era cu mult superior prezentului pe care îl trăise.
Capitolul șapte
Trei ore mai târziu, Kate și Logan stăteau la o masă, sub un baldachin, pe terasa unui mic restaurant italian. Logan mănânca un sandwich plin cu carne, în timp ce Kate mănânca o salată de paste și se bucura de un pahar de vin alb. Kate bea rareori și aproape niciodată înainte de ora cinci după-amiaza, dar aceasta era o ocazie specială. Din punctul ei de vedere, chiar și simpla idee în care ea ar începe să lucreze din nou în cadrul Biroului merita sărbătorită.
– Deci, la ce fel de cazuri lucrezi acum? întrebă Kate.
– Numai lucruri care te-ar plictisi, sunt sigur, spuse el. Dar știa că îi va spune; îi va spune doar pentru că și el iubea această slujbă la fel de mult ca și ea.
– În cea mai mare parte, încerc să dau de urma unor escroci care au fraudat bancomate. Pe lângă asta, lucrez într-un fel de parteneriat cu câțiva alți agenți la un caz despre o mică rețea de prostituție din Georgetown, și cam atât.
– Vai, spuse Kate.
– Ti-am spus. Plictisitor.
– Deci, nici pe aproape cazuri precum cele vechi menționate de Duran? Apropo, ce știi despre chestiunea asta? De cât timp există acest proiect secundar?
– De ceva vreme, cred. Eu am fost inclus abia acum două săptămâni. Duran și câteva persoane, ce nu trebuiesc menționate, au întrebat despre câteva dintre cazurile la care am lucrat și pe care nu am reușit să le rezolvăm. Nu îi interesa metodologia sau ceva de genul acesta, ci doar detaliile și dosarele vechi.
– Și nu ți-au dat niciun motiv?
– Nu. Și…stai, de ce vorbești de parcă ai fi suspicioasă? Credeam că oportunitatea asta te va face să sari în sus de fericire.
– Oh, am de gând să fac asta. Dar mă întrebam dacă există cumva un caz anume de care sunt interesați. Ceva trebuie să fi stimulat acest interes brusc cu privire la cazurile nerezolvate. Mă îndoiesc serios că Duran doar încerca să găsească o cale să mă aducă înapoi.
– Nu știu, spuse Logan. Ai fi surprinsă. Lumea ți-a dus dorul. Unii dintre agenții mai noi încă vorbesc despre tine ca și cum ai fi un fel de personaj mitologic.
Ea ignoră complimentul, pierdută încă în șirul gândurilor.
– De asemenea, de ce m-ar fi chemat doar ca să mă trimită înapoi, spunându-mi că vrea să-mi iau puțin timp liber înainte de a începe? Mă face să mă întreb dacă nu cumva adevăratul motiv nu a fost încă scos la suprafață.
– Ei bine, știi, spuse Logan. Având în vedere cât de mult analizezi totul, poate că are dreptate. Relaxează-te, Kate. După cum a spus și el…tone de agenți pensionați ar da orice pentru a se bucura de o șansă precum aceasta. Așa că da, du-te înapoi acasă. Relaxează-te. Și încearcă să nu faci absolut nimic.
– Mă cunoști îndeajuns de bine pentru a știi că eu nu sunt așa, spuse ea. Luă o gură de vin, gândindu-se că poate avea dreptate. Poate ar trebui doar să se bucure de faptul că se va întoarce la muncă…într-un fel.
– Pensionarea nu a schimbat asta, nu-i așa? întrebă Logan.
– Nu. Ba din contră, a înrăutățit lucrurile. Nu pot sta locului. Urăsc un creier leneș. Integramele și tricotatul nu sunt de mine. Poate că undeva în adâncul lui, Duran știa că sunt prea tânără ca să fiu scoasă din peisaj.
Logan zâmbi și scutură din cap.
– Da, dar peisajul ală are o iarbă destul de bogată și verde.
– Da, și plină de balegă de vacă.
Logan oftă în timp ce luă ultima gură din prânzul lui.
– Bine, spuse el. Unii dintre noi trebuie să se întoarcă la muncă.
– Ce lovitură sub centură, spuse ea, luând ultima gură de vin.
– Deci, ce ai de gând să faci? întrebă el. Te întorci acasă?
Sinceră să fie, nu era încă sigură. O parte din ea voia să rămână în DC doar așa, de amorul artei. Ar putea face niște cumpărături sau ar putea merge la locul ei preferat de la National Mall și doar să stea și să reflecteze. Era cu siguranță o zi minunată pentru asta.
Dar, în același timp, voia să meargă acasă. Deși îl eliminase pe Brian Neilbolt de pe listă, cineva a ucis-o pe Julie Meade. Și părea că poliția nu are încă nicio idee cine ar putea fi vinovatul.
– Nu sunt sigură, spuse ea. S-ar putea să mai rămân în oraș puțin, dar probabil că mă voi întoarce acasă înainte de căderea nopții.
– Dacă te răzgândești, sună-mă. Mă bucur că te-am văzut, Kate.
Plătiseră nota și părăsiseră masa după o scurtă îmbrățișare. Chiar înainte ca ea să plece, mintea ei părea setată pe un singur gând, unul care apăruse de nicăieri.
“Julie a fost ucisă în propria ei casă, în timp ce soțul ei era plecat în delegație. Dacă a existat vreun fel de spargere, nimeni mi-a menționat. Nici poliția, în timp ce îmi țineau morală, și nici Debbie sau Jim. Dacă ar fi existat o spargere, aceasta ar fi trebuit să fie menționată.”
Acest lucru a făcut-o să se întrebe…ucigașul a intrat în casă deoarece a fost invitat? Sau, poate că acesta știa unde era ascunsă o cheie de rezervă?
Aceste întrebări ar putea clarifica problema. Odată ce efectele vinului aveau să dispară, urma să se întoarcă în Richmond. Îi promisese Directorului Adjunct Duran că nu va mai bate pe nimeni altcineva.
Dar nu a precizat nimic cu privire la investigare.
Desigur, mai întâi trebuia să meargă la înmormântare. Va merge să îi aducă un omagiu lui Julie și va face tot ce-i stă în putință să fie mâine alături Deb. Și, după aceea, își va intra din nou în rol – poate cu un pic prea mult entuziasm.
Capitolul opt
În după-amiaza următoare, Kate se afla în ultimul rând, în timp ce familia Meade și prietenii lor cei mai apropiați s-au adunat la cimitir. Stătea împreună cu micul ei grup de mic-dejun – Clarissa și Jane, îmbrăcate în negru și cu o înfățișare cu adevărat îndoliată – care reușiseră să o consoleze pe Debbie în acea dimineață. Debbie părea să fie mult mai bine decât în ziua în care îi ceruse lui Kate să investigheze crima. Aceasta plângea fără rețineri și a lăsat să-i scape un singur geamăt de durere, dar era prezentă. Jim, pe de altă parte, arăta foarte distrus. Genul de bărbat care s-ar întoarce acasă și s-ar gândi îndelung cum viața nu este deloc dreaptă uneori.
Kate nu se putu abține să nu se gândească la propria ei fiică. Știa că va trebui s-o sune pe Melissa atunci când înmormântarea va lua sfârșit. Nu a cunoscut-o foarte bine pe Julie Meade, dar pe baza conversațiilor pe care le-a avut cu Debbie, Kate presupunea că era de aceeași vârstă cu Melissa, plus/minus câțiva ani.
Asculta cum preotul citea pasaje Biblice cunoscute. Deși cea mai mare parte a gândurilor ei erau îndreptate spre Debbie, încă se gândea ușor obsesiv la cum a fost posibilă această faptă. De când se întorsese din DC nu a întrebat dacă a existat vreo spargere, dar a fost foarte atentă la tot ce se discuta. Observase că nici Jane, nici Clarissa nu au menționat vreo spargere. Și acest lucru era ciudat, pentru că Clarissa,datorită plăcerii ei pentru bârfe, avea un anume talent de a ști totu,
Se uită la Debbie și Jim și observă că un bărbat înalt stătea în picioare lângă Jim. Era relativ tânăr și avea o oarecare frumusețe naturală. O înghionti ușor pe Jane, care stătea lângă ea, și o întrebă:
– Tipul înalt de lângă Jim. Este soțul lui Julie?
– Da. Tyler e numele lui. Nu s-au căsătorit de mult. Acum mai puțin un an, cred.
Lui Kate îi trecut prin minte că poate ea și mica ei gașcă de mic-dejun nu se cunoșteau chiar așa de bine precum credeau. Desigur, știau totul despre slujbele lor anterioare, despre băuturile lor preferate cu cafea, despre dorințele și visele pentru pensionare. Dar nu au avut niciodată conversații mai profunde. Era un fel de înțelegere reciprocă. Vorbeau rar despre familiile lor, preferând să păstreze conversația la un nivel superficial și amuzant.
Bineînțeles, nu era nimic în neregulă cu asta, dar Kate și-a dat seama că știe foarte puține lucruri despre familia Meade. Tot ce știa era că Julie fusese singurul lor copil…la fel cum și Melissa era singurul ei copil. Și deși ea și Melissa nu mai erau atât de apropiate ca odinioară, simplul gând că ar putea să o piardă, o rănea.
De îndată ce slujba s-a terminat și mulțimea a început să se disperseze într-o încurcătură de îmbrățișări și strângeri de mână stânjenitoare, Kate și micul său grup de cafea urmară exemplul. Cu toate acestea, Kate a rămas în urmă împreună cu câțiva oameni, care s-au ascuns pentru a fuma o țigară. Deși Kate nu fuma (considera acest obicei ca fiind unul dezgustător), voia să stea deoparte pentru o vreme. În timp ce scana mulțimea, a găsit figura înaltă a lui Tyler Hicks. Acesta vorbea cu un cuplu de bătrâni, ambii plângând fără rețineri. Tyler părea totuși să facă tot posibilul pentru a rămâne calm.
Când cuplul de bătrâni plecă, Kate se îndreptă spre el. Tyler se îndrepta în direcția unei femei de vârstă mijlocie și a celor doi copii ai săi, dar Kate a făcut în așa fel încât să ajungă prima la el.
– Scuzați-mă, spuse ea, apărând în fața lui. Sunteți Tyler, nu-i așa?
– Da, eu sunt, spuse el. Când se întoarse cu fața spre ea, a putut să îi vadă durerea întipărită pe tot chipul. Era secătuit, obosit și părea să fie gol pe dinăuntru. Ne cunoaștem?
– Sincer, nu, spuse ea. Sunt o prietenă de-a mamei lui Julie. Numele meu este Kate Wise.
Preț de o clipă, i-au lucit ochii în semn de recunoaștere. Fața i se lumină pentru o secundă.
– Da, am auzit-o pe Debbie pomenind de dumneavoastră. Sunteți agent FBI sau așa ceva, nu?