Când Kate și DeMarco ajunseră la adresă, mătușa stătea pe verandă. Când o văzu pe Kate ieșind din mașină, Cami Nash se ridică, dar nu făcu niciun pas în direcția lor. Avea o ceașcă de cafea în mână, iar privirea obosită de pe fața ei o făcea pe Kate să creadă că nu era, cu siguranță, prima pe care o savura în această dimineață.
– Cami Nash? întrebă Kate.
– Da, eu sunt, spuse ea.
– Înainte de toate, îmi pare foarte rău pentru pierderea suferită, spuse Kate. Ați avut o relație apropiată cu fratele dumneavoastră?
– Da, am fost destul de apropiați. Dar acum trebuie să trec peste asta. Nu pot…să plâng acum pentru că Olivia are nevoie de cineva lângă ea. Nu mai e aceeași persoană cu care am vorbit la telefon săptămâna trecută. S-a rupt ceva în ea. Nici nu-mi pot imagina…cum a fost să îi găsească și…
Tăcu și sorbi foarte rapid din cafea, încercând să se distragă de la asaltul lacrimilor care păreau să se apropie rapid.
– Va putea să vorbească cu noi? întrebă DeMarco.
– Poate puțin. I-am spus că veți veni și părea să înțeleagă ce vreau să spun. De aceea mă întâlnesc cu dumneavoastră aici înainte de a intra. Simt că trebuie să vă spun că este o tânără normală și echilibrată. Cu toate astea, având în vedere starea în care se află, nu am vrut să credeți că are probleme mentale sau ceva de genul acesta.
– Mulțumim pentru asta, spuse Kate. Mai văzuse oameni devastați de durere și nu era niciodată o imagine plăcută. Nu se putu abține să nu se întrebe câtă experiență avea DeMarco la acest capitol.
Cami le conduse în casă. Înauntru era o liniște mormântală, singurul sunet provenind de la bâzâitul aparatului de aer condiționat. Kate observă cum Cami mergea încet, asigurându-se să nu facă prea mult zgomot. Kate îi urmă exemplul, întrebându-se dacă ea spera că tăcerea o va ajuta pe Olivia să adoarmă în cele din urmă sau dacă încerca pur și simplu să nu alarmeze în vreun fel tânăra deja fragilă.
Intrară în sufragerie, unde o tânără era pe jumătate așezată, pe jumătate întinsă pe canapea. Fața îi era roșie și ochii ușor umflați din cauza plânsului. Arăta de parcă nu dormise de o săptămână, și nu doar de o zi. Când le văzu pe Kate și pe DeMarco intrând, se ridică puțin.
– Bună, domnișoară Nash, spuse Kate. Vă mulțumim că ați acceptat să ne întâlnim. Ne pare foarte rău pentru pierderea suferită.
– Spuneți-mi Olivia, vă rog. Vocea îi era răgușită și obosită – aproape la fel de obosită ca și ochii ei.
– Vom încerca să fim cât mai rapide, spuse Kate. Am înțeles că tocmai ce ai venit de la facultate. Știi cumva dacă părinții tăi plănuiau să aibă alți musafiri în ziua respectivă?
– Dacă aveau, eu nu știam nimic despre asta.
– Îmi cer scuze că întreb asta, dar știi dacă cineva le purta pică părinților tăi? Oameni pe care i-ar fi putut considera dușmani?
Olivia scutură din cap cu fermitate.
– Tata a mai fost căsătorit o dată…înainte să o cunoască pe mama. Dar era în relații bune chiar și cu fosta sa soție.
Olivia începu să plângă zgomotos. O serie de lacrimi îi alunecau din ochi și nu se deranja să încerce să le șteargă.
– Vreau să-ți arăt ceva, spuse Kate. Nu știu dacă are vreo însemnătate pentru tine sau nu. Dacă da, ar putea fi destul de emoționant. Ești dispusă să arunci o privire și să ne spui dacă ți se pare familiar?
Olivia părea alarmată, chiar puțin speriată. Kate nu o învinovățea și aproape că nu voia să-i arate bucata de material pe care o primiseră de la Palmetto – bucata de care Kate era sigură că făce parte dintr-o pătură sau o învelitoare. O scoase din buzunar un pic reticentă.
Știa de îndată că Olivia nu o recunoaștea. Pe chipul tinerei apăru imediat o ușurare și o confuzie, în timp ce privea punga de plastic și conținutul acesteia.
Olivia clătină din cap, cu privirea ațintită spre punga de plastic.
– Nu. Nu o recunosc. De ce?
– Nu putem dezvălui asta acum, spuse Kate. Într-adevăr, nu era nimic ilegal în a le dezvălui rudelor celor mai apropiate…dar Kate considera că nu are rost să o traumatizeze pe Olivia Nash.
– Aveți vreo idee cine a făcut asta? întrebă Olivia. Părea pierdută, de parcă nu își dădea seama unde era…sau cine era. Kate nu-și mai amintea ultima dată când văzuse o persoană atât de detașată de tot ce se întâmpla în jurul ei.
– Încă nu, spuse ea. Dar vă vom ține la curent. Și vă rog, spuse ea, uitându-se spre Olivia și apoi spre Cami, contactați-ne dacă vă vine ceva în minte care ne-ar putea ajuta.
La acea remarcă, DeMarco scoase cartea de vizită din buzunarul interior al jachetei și i-o înmână lui Cami.
Poate că din cauza anilor pe care îi petrecuse în pensie sau din cauza faptului că fu nevoită să își abandoneze rolul de bunică cu o seară în urmă, Kate se simți îngrozitor când părăsi camera, lăsând-o pe Olivia Nash în durerea ei intensă. În timp ce ea și DeMarco se îndreptau spre verandă, o auzi pe tânăra femeie gemând de durere.
Kate și DeMarco schimbară niște priviri neliniștite, în timp ce mergeau spre mașină. Din interiorul buzunarului ei, Kate putea simți prezența bucății de material și brusc părea a fi foarte grea.
Capitolul cinci
În timp ce Kate părăsea orașul Whip Springs și se îndrepta spre Roanoke, DeMarco folosea iPad-ul ei pentru vedea dosarele primelor crime. Era aproape o copie perfectă a locului crimei soților Nash; un cuplu fusese ucis în propria lor casă într-o manieră deosebit de groaznică. Conform rezultatele preliminare, nu fusese găsit niciun suspect și nu existaseră martori.
– Este precizat ceva despre vreun obiect rămas în gâtul sau gura uneia dintre victime? întrebă Kate.
DeMarco analiză rapoartele și dădu din cap.
– Nu din câte văd. Cred că este poate oh – nu, așteaptă, aici. În raportul legistului. Materialul nu a fost descoperit până ieri – la o zi și jumătate după ce cadavrele au fost descoperite. Dar, da…raportul afirmă că o bucată mică de material a fost introdusă în gâtul mamei.
– Există vreo descriere?
– Nu. Îl voi suna pe legist să văd dacă pot face rost de o poză.
DeMarco sună de îndată, fără să piardă timpul. În timp ce ea vorbea la telefon, Kate încerca să-și dea seama ce ar putea să conecteze două cupluri aparent aleatorii, având în vedere ce obiectul găsit în gâtul femeilor. Deși Kate încă nu văzuse bucata de material care fusese luată din gâtul primei victime, era sigură că se va potrivi cu cea găsită în gâtul doamnei Nash.
Trei minute mai târziu, DeMarco termină de vorbit la telefon. La câteva secunde după ce închise telefonul, primi un mesaj. Se uită la telefon și spuse:
– Se potrivesc.
Apropiindu-se de un semafor, în timp ce mergeau prin în orașul Roanoke, Kate se uită la ce-i arătă DeMarco pe telefon. După cum se aștepta Kate, materialul avea o textură moale și era albastru – se potrivea perfect cu cel găsit în gâtul mamei Nash.
– Avem destul de multe date despre ambele cupluri, nu? întrebă Kate.
– Decente, presupun, spuse ea. Conform înregistrărilor și a dosarelor pe care le avem, câteva lucruri s-ar putea să lipsească, dar cred că avem destul de multe pentru a continua. Se opri acolo din cauza sunetului scos de aplicația GPS de pe iPad. Virează la stânga la semaforul ăsta, spuse DeMarco. Casa este la opt sute de metri, pe strada următoare.
Roțile minții lui Kate se învârteau rapid, în timp ce se apropiau de prima scenă a crimei.
“Două cupluri căsătorite, măcelărite într-un mod brutal. Resturi sau bucăți de pătură veche găsite în gâturile soțiilor…”
Existau multe ipoteze pe care le puteau urma în baza indiciilor pe care le primiseră. Dar înainte de a se putea concentra pe unul singur și de a pune totul cap la cap, Kate fu întreruptă de DeMarco.
– Chiar acolo, spuse ea, arătând spre o casă mică din cărămidă pe dreapta.
Kate parcă lângă bordură. Casa era amplasată pe o stradă laterală îngustă, genul de stradă care lega două drumuri principale. Era o stradă liniștită, cu alte câteva case mici. Strada avea un aer oarecum istoric, cu trotuarele decolorate și crăpate și cu case într-o stare similară.
Pe căsuța poștală numele LANGLEY era scris cu litere albe, aproape șterse. Kate observă și un L decorativ, dintr-un lemn vechi, atârnând pe ușa din față. Contrasta cu banda de un galben deschis de la locul crimei, ce atârna de balustradele verandei.
În timp ce Kate și DeMarco se îndreptau spre verandă, DeMarco citea recita din rapoarte informațiile pe care le aveau despre familia Langley.
– Scott și Bethany Langley – Scott în vârstă de cincizeci și nouă de ani, Bethany șaizeci și unu. Scott a fost găsit mort în bucătărie, iar Bethany în spălătorie. Au fost găsiți de un băiat în vârstă de cincisprezece ani, care lua lecții de chitară de la Scott. S-a estimat că au fost uciși cu doar câteva ore înainte de a le fi descoperite cadavrele.
Când intrară în locuința soților Langley, Kate stete pentru o clipă în ușă, observând structura locului. Era o casă mică, dar bine întreținută. Ușa din față dădea într-un foaier foarte mic, care se transforma într-o sufragerie. Acolo, un mic blat de bar separa sufrageria de bucătărie. În dreapta era un hol, care conducea spre restul casei.
Structura casei îi spunea lui Kate că probabil soțul fusese ucis primul. Dar de la ușa din față se vedea destul de bine în bucătărie. Scott Langley trebuie să fie fost destul de ocupat pentru a nu observa pe cineva venind pe ușa din față.
“Poate că criminalul a intrat într-un alt mod”, se gândi Kate.
Intrară în bucătărie, unde petele de sânge erau încă foarte vizibile pe podeaua laminată. O tigaie și un ulei de gătit erau așezate pe marginea aragazului.
“Se pregătea să gătească ceva”, se gândi Kate. “Poate că au fost uciși chiar în jurul orei cinei.”
DeMarco merse spre hol, iar Kate o urmă. Chiar pe stânga era o cameră mică, ușa deschisă relevând o spălătorie înghesuită. Aici, urmele de sânge erau mult mai rele. Erau pete de sânge pe mașina de spălat, pe uscător, pe pereți, pe podea și pe o grămadă de haine curate, împăturite frumos și așezate într-un coș.
Cu cadavrele deja mutate, locuința familiei Langley nu părea să le dezvăluie prea multe. Dar Kate voia să mai verifice un lucru. Merse înapoi în sufragerie și se uită la fotografiile de pe pereți și deasupra centrului de divertisment. Îi văzu pe soții Langley fericiți și cu zâmbete pe față. Într-o poză, soții Langley erau cu un cuplu mai în vârstă pe un dig, la plajă.
– Avem detalii legate de viața de familie a soților Langley? întrebă Kate.
DeMarco, cu iPad-ul încă în mâna dreaptă, se uită peste informații și începu să citească cu voce tare detaliile pe care le aveau. Cu fiecare detaliu, Kate descoperi că bănuiala pe care o avea deja de câteva minute era probabil adevărată.
– Au fost căsătoriți timp de douăzeci și cinci de ani. Bethany Langley a avut o soră care a murit într-un accident de mașină în urmă cu doisprezece ani și nici unul dintre ei nu mai avea părinți în viață. Tatăl lui Scott Langley a murit recent, în urmă cu doar șase luni, din cauza unui cancer agresiv de prostată.
– Vreo mențiune despre copii?
– Nu. Fără copii. DeMarco făcu o pauză și părea să-și dea seama ce specula Kate. Te gândești la material, nu? Că arată ca o pătură pentru copii.
– Da, la asta mă gândeam. Dar dacă soții Langley nu au avut copii, nu cred că există vreo conexiune evidentă.
– Nu știu dacă am văzut vreodată o conexiune evidentă, spuse DeMarco cu un râs discret.
– Așa este, spuse Kate, dar simțea că trebuie să existe o conexiune aici. Chiar și victimele aparent aleatorii aveau câteva lucruri în comun.
“Ambele cupluri erau la mijlocul anilor cincizeci, începutul anilor șaizeci. Ambele erau căsătorite. Fiecare soție avea o bucată, din ceea ce pare a fi o pătură, îndesată pe gât.”
Așa că da…existau asemănări, dar nu indicau spre nicio conexiune reală. Nu încă, cel puțin.
– Agent DeMarco, crezi că poți da un telefon sau două pentru a te asigura că vom primi un birou la secția poliției locale?
– Este rezolvat deja, spuse ea. Sunt destul de sigură că Duran s-a ocupat de toate astea înainte de a veni aici.
“Crede că mă cunoaște atât bine”, se gândi Kate puțin iritată. Dar pe de altă parte, părea că o Duran o cunoaște destul de bine.
Kate mai aruncă încă o privire prin casă, la poze, la petele de sânge. Trebuia să afle mai multe detalii despre fiecare cuplu dacă voia să aibă o direcție în care să se îndrepte. Și avea nevoie de o analiză criminalistică a bucăților de material. Având în vedere asemănările dintre cele două scene, presupunea că o documentare bună va scoate la suprafață niște indicii și piste.
Se întoarseră la mașină, Kate amintindu-și că începuseră ziua extrem de devreme. Când văzu că era trecut puțin peste ora zece, se simți oarecum revigorată. Încă mai aveau la dispoziție trei sfert din zi. Poate că, dacă era norocoasă și cazul o lua în direcția în care simțea ea, s-ar putea întoarce în Richmond până la sfârșitul weekendului pentru a o vedea pe Michelle încă o dată – asta dacă Melissa va fi de acord.
“Vezi”, o parte mai înțeleaptă din ea vorbi în timp ce se așeză înapoi la volan. “Chiar și în mijlocul unor crime sângeroase, te gândești la nepoata ta – la familia ta. Nu îți spune asta ceva?”
Presupunea că da. Dar chiar și acum, când pășea în ultimul sfert al vieții sale, îi era totuși foarte greu să recunoască faptul că există lucruri mult mai importante decât munca. Era deosebit de greu mai ales atunci când era pe urmele unui criminal și știa că, în orice moment, acesta ar putea acționa din nou.
Capitolul șase
O mică sală de conferințe fusese pregătită pentru Kate și DeMarco în cadrul secției Poliției Orașului Roanoke. Odată ce ajunseră la secție, o femeie mică și masivă de la recepție le conduse prin clădire, în camera de conferințe. De îndată, ce se așezară și începură să-și amenajeze o stație improvizată de lucru, cineva bătu la ușă.
– Intră, spuse Kate.
Când ușa se deschise, văzură o față familiară – Palmetto de la Poliția Statală, bărbatul oarecum bădăran, care le întâmpinase mai devreme în fața casei soților Nash.
– Am văzut că veneați în direcția asta în timp ce îmi semnam documentele, spuse Palmetto. Sunt pe punctul de a pleca, merg înapoi în Chesterfield în câteva ore. M-am gândit să vin să văd dacă vă mai pot ajuta cu ceva.
– Nu cu mare lucru, spuse Kate. V-ați dat seama că există o bucată din același material descoperit în gâtul lui Bethany Langley?
– Nu știam până acum aproximativ o jumătate de oră. Aparent, una dintre voi a sunat la laborator pentru a le cere o poză.
– Da, spuse DeMarco. Și pare să se potrivească cu cea pe care ne-ați dat-o dumneavoastră.
La menținea bucății de material, Kate așeză punga de plastic primită de la Palmetto pe masă.
– În momentul de față, este singura probă solidă pe care o avem, care leagă cele două crime.
– Și criminaliștii nu au găsit aproape nimic pe asta, spuse Palmetto. În afară ADN-ul doamnei Nash.
– Nici raportul criminalist despre bucata găsită la doamna Langley nu ne oferă nimic, spuse DeMarco.
– Totuși s-ar putea să merite să fie verificată de laboratorul criminalistic, spuse Kate.
– Mult noroc cu asta, spuse Palmetto. Când am vorbit cu ei despre bucata găsită la scena soților Nash, nu aveau niciun indiciu.
– Ați fost implicat în scena de la casa Langley? întrebă Kate.
– Nu. Am apărut imediat după ce s-a întâmplat. Am văzut cadavrele și am verificat locul, dar nu am găsit nimic. Cu toate acestea, atunci când vorbiți cu criminaliștii, întrebați-i despre părul găsit găsit pe rufele curate. Nu părea să aparțină doamnei Langley, așa că vor face niște teste pe el.
– Înainte de a pleca, spuse Kate, vreți să ne oferiți vreo teorie?
– Nu am una, spuse Palmetto pe un ton sec. Din investigațiile pe care le-am făcut, pare să nu existe nicio legătură între soții Nash și soții Langley. Totuși, materialul din gât…ceva atât de personal și explicit pentru criminal trebuie să îi conecteze cumva, nu-i așa?