– Așa mă gândeam și eu, spuse Kate.
Palmetto dădu în joacă cu palma în ușă, iar Kate îl văzu zâmbind pentru prima dată.
– Sunt sigur că îi veți da de capăt. Știți, am auzit despre dumneata. Multe persoane din Poliția Statală au auzit.
– Sunt sigură de asta, spuse ea cu un zâmbet.
– În mare parte lucruri bune. Dar v-ați întors din pensie în urmă cu câteva luni pentru a prinde pe cineva, nu-i așa?
– S-ar putea spune și așa.
Palmetto, văzând că laudele nu o vor înmuia pe Kate, dădu din umeri.
– Sunați băieții de la poliția statală dacă aveți nevoie de ajutor cu acest caz, agent Wise.
– Așa o să fac, spuse Kate, în timp ce Palmetto plecă.
După ce Palmetto închise ușa după el, DeMarco clătină jucăuș din cap.
– Nu te saturi să te tot ridice oamenii în slăvi?
– Ba da, spuse Kate, dar nu într-un mod nepoliticos. Deși era înălțător să i se amintească de lucrurile făcute pe parcursul carierei, știa totuși că ea își făcea doar treaba. Poate că făcea asta cu ceva mai multă pasiune decât alții, dar asta era tot – o treabă bine făcută…o muncă pe care părea să nu o poată lăsa deoparte.
După câteva minute și puțin ajutor din partea administratorului de sistem al secției, Kate și DeMarco aveau acces la baza de date a secției. Lucrau împreună, cercetând trecutul soților Nash și al soților Langley. Niciuna dintre familii nu aveau cazier. De fapt, datele găsite despre ambele familii păreau să te facă să crezi că nimeni nu le putea purta pică. Cât despre soții Langley, aceștia au fost asistenți sociali pentru câțiva ani, ceea ce însemna că trecutul le-a fost verificat de multe ori pe parcursul vieții. Soții Nash erau foarte implicați la Biserică și au fost plecați în mai multe misiuni în ultimii douăzeci de ani, în special în Nepal și Honduras.
După un timp, Kate se dădu bătută și începu să se plimbe dintr-o parte în alta. Folosi tabla magnetică a sălii de conferințe pentru a-și așterne notițele, în speranța că toate datele scrise în același loc or vor ajuta să se concentreze. Dar nimic. Nicio conexiune, niciun indiciu, nicio pistă pe care s-o urmeze.
– Și tu, hm? spuse DeMarco. Nimic?
– Nimic până acum. Poate că ar trebui să ne axăm pe ceea ce avem deja, decât să încercăm să găsim ceva nou. Cred că ar trebui să reanalizăm materialele. Deși testele criminalistice nu au avut niciun rezultat, poate materialul în sine ne poate da vreun indiciu.
– Nu cred că înțeleg, spuse DeMarco.
– E în regulă, spuse Kate. Nici eu nu sunt sigură că mă înțeleg. Dar sper să ne dăm seama atunci când va fi cazul.
* * *
Kate simți primele semne ale oboselii în timp ce ea și DeMarco mergeau de la secția de poliție la laboratorul de criminalistică. Era o reamintire puternică a faptului că nu dormise în ultimele douăzeci și șapte de ore și că ziua ei de muncă începuse extrem de devreme. Acum douăzeci de ani, acest lucru nu ar fi deranjat-o. Însă acum, că vârsta de cincizeci și șase se apropia cu pași repezi, lucrurile erau diferite.
Drumul către laborator dură doar cinci minute, fiind situat în imediata apropiere a unei mici rețele formată din Poliția Statală, tribunalul și închisoarea. După ce se legitimară, fură escortate de la recepția laboratorului criminalistică în zona laboratorului central. Li se ceru să aștepte puțin într-un hlo, în timp ce tehnicianul care se ocupase de mostrele de material era chemat.
– Crezi că există vreo șansă ca materialul să fie doar un fel de carte de vizită a criminalului? întrebă DeMarco.
– Ar putea fi. Ar putea să nu aibă nicio legătură cu motivul cazului. Ar putea să aibă o semnificație doar pentru criminal. În orice caz, se pare că materialul – sunt destul de sigură că provine de la o pătură – este singura noastră legătură reală pe care o avem momentan cu el.
O făcu pe Kate să-și amintească de un caz groaznic la care lucrase pe la începutului anilor nouăzeci. Un bărbat ucisese cinci persoane – toate erau foste prietene. Înainte de a le ucide prin sufocare, le forțase pe fiecare să înghită un prezervativ. În cele din urmă, el nu avusese niciun motiv real pentru a face acest lucru în afară de ura sa pentru prezervative în timpul sexului. Kate nu se putu abține să nu se întrebe dacă aceste fragmente de material se vor dovedi a fi la fel de nesemnificative pentru caz.
Timpul lor de așteptare fu scurt; un bărbat înalt, mai în vârstă, veni grăbit pe o ușă situată chiar în fața lor.
– Sunteți de la FBI? întrebă el.
– Da, spuse Kate, arătându-și legitimația. DeMarco făcu la fel și bărbatul studie ambele legitimații destul de atent.
– Îmi pare bine să vă cunosc, agenți, spuse el. Eu sunt Will Reed și sunt cel care a efectuat testele pe bucățile de material de la ultimele crime. Presupun că de asta sunteți aici? Agent DeMarco, cred că dumneavoastră v-am trimis poza mai devreme?
– Așa este, spuse DeMarco. Speram să ne puteți lămuri ceva mai bine în privința acestor bucăți.
– Ei bine, aș fi mai mult decât bucuros să vă ajut cu orice aveți nevoie, dar dacă este vorba despre acele două bucăți de material, mă tem că nu vă pot fi de folos. Se pare că ucigașul nu numai că s-a străduit să îndese materialele cât mai adânc în gurile victimelor, dar a fost atent și să nu lase vreo urmă.
– Da, înțelegem asta, spuse Kate. Dar fără a avea vreun rezultat fizic concret pe care să ne putem baza, mă întrebam dacă îmi puteți spune ceva despre material în sine.
– Oh, spuse Reed. Cu care să vă pot ajuta.
– Mă gândesc că ambele bucăți provin din aceeași sursă, spuse Kate. Cel mai probabil o pătură.
– Este foarte probabil, spuse Reed. Nu am fost sigur până când nu am văzut a doua bucată. Se potrivesc destul de bine – culoare, textură, etc.
– Există vreo modalitate de a ne da seama cam cât de veche ar putea fi pătura? întrebă Kate.
– Mi-e teamă că nu. Totuși, vă pot spune care este compoziția păturii. Și mi-a rămas în minte deoarece, din câte știu, că este o combinație ciudată de material pentru o pătură obișnuită. În mare parte, pătura este făcută din lână, ceea ce, desigur, nu este deloc neobișnuit. Dar materialul secundar folosit în țesătură este bumbacul de bambus.
– Este chiar așa de diferit de bumbacul obișnuit? întrebă Kate.
– Nu sunt sigur, spuse el. Dar aici vin foarte multe haine și materiale conexe. Și pot număra pe degetele de la o mână de câte ori am intrat în contact cu ceva care conținea bumbac de bambus. Nu este un material foarte rar, dar nu este la fel de răspândit ca bumbacul obișnuit.
– Cu alte cuvinte, spuse DeMarco, nu ar fi prea greu de localizat companiile care îl folosesc material primar?
– Asta nu știu, spuse Reed. Dar poate vă interesează să știți că bumbacul de bambus este prezent în multe pături mai pufoase. Este destul de respirabil din ce am văzut. Ar trebui să vă uitați probabil după ceva mai scump. De fapt, există un depozit chiar în afara orașului care fabrică exact lucrurile de care vă spun. Pături scumpe, cuverturi, cearșafuri și chestii de genul ăsta.
– Știți numele acestuia? întrebă DeMarco.
– Biltmore Threads. Sunt o companie mică care aproape că a falimentat atunci când toată lumea a început să cumpere lucruri online.
– Ne mai puteți da și alte detalii? întrebă Kate.
– Da, dar sunt cam sinistre. În cazul femeii Nash, cred că țesătura a fost îndesată atât de adânc, încât aproape că a vomitat, chiar și atât de aproape de moarte. Am găsit acid stomacal pe material.
Kate se gândi la efortul și forța de care o persoana are nevoie pentru a putea face asta…cât de mult ar intra mâna cuiva în gura victimei.
– Vă mulțumim pentru timpul acordat, domnule Reed, spuse Kate.
– Desigur. Să sperăm doar că nu voi vedea prea curând și o a treia bucată din acea pătură.
Capitolul șapte
Într-un mod destul de straniu, drumul către depozitul Biltmore Threads le aduse pe Kate și pe DeMarco pe aceeași porțiune de drum pe care merseseră la ora patru dimineața, spre Whip Springs. Fabrica și depozitul erau amplasate pe o șosea cu două benzi care se desprindea din drumul principal. Erau ascunse, împreună cu porțiunea de iarbă uscată care servea drept peisaj, în aceleași păduri care ascundeau ți casa familiei Nash de drumul principal.
Văzând aspectul parcării, Biltmore Threads nu arăta atât de rău pe cât sugerase Will Reed. În acest moment al zilei, locul arăta de parcă cel puțin cincizeci de oameni lucrau acolo. La genul acesta de fabrică, Kate presupunea că munca se efectuează în schimburi, ceea ce înseamna că alți cincizeci de oameni vor veni probabil mai târziu, pentru tura de noapte.
Merseră înăuntru, intrând într-un hol murdar. O femeie care stătea în spatele unui ghișeu se uită la ele cu o expresie ciudată. Era evident că nu aveau parte de prea mulți vizitatori.
– Vă pot ajuta? întrebă ea.
DeMarco făcu prezentările și după ce își prezentară legitimațiile, femeia de la ghișeu le dădu accesul printr-o ușă aflată la capătul holului. Aceeași femeie se întâlni cu ele acolo și apoi le conduse pe un hol mic. La capătul holului, deschise un set de uși duble, care duceau spre sala de producție a Biltmore Threads. Un număr considerabil de războaie de țesut și alte echipamente, pe care Kate nu le mai văzuse vreodată, lucrau de zor. De cealaltă parte a sălii, un stivuitor compact transporta în depozit un palet cu pânză stivuită.
După ce le conduse cu grijă pe marginea sălii, femeia se opri în fața unei alte uși și le îndemnă s-o urmeze înăuntru. Aici era un hol îngust cu cinci uși. Femeia merse la prima și bătu la ușă.
– Da? bubui vocea unui bărbat dinăuntru.
– Avem vizitatori, spuse femeia înainte de a deschide ușa. Două doamne de la FBI.
După o pauză de câteva secunde, ușa se deschise. Un bărbat cu păr brunet și cu ochelari groși le întâmpină. Le studie din cap până-n picioare, dar nu din nervozitate, ci din pură curiozitate.
– FBI? întrebă el. Cu ce vă pot ajuta?
– Ne puteți acorda un minut din timpul dumneavoastră? întrebă Kate.
– Desigur, spuse el, stând deoparte și permițându-le accesul în biroul său.
În birou nu era decât un singur scaun, exceptându-l pe cel din spatele biroului lui. Nici Kate, nici DeMarco nu se așezară pe el. Nici bărbatul cu părul brunet nu se așeză, alegând să stea și el în picioare.
– Presupun că dumneavoastră sunteți supervizorul? întrebă Kate.
– Sunt managerul regional și supervizorul schimbului de zi, spuse el. Întinse repede mâna, părând oarecum jenat că uitase să facă asta mai devreme. Ray Garraty.
Kate strânse mâna oferită și apoi își arătă legitimația. După aceea, scoase din buzunar bucata de material de la locul crimei soților Nash.
– Aceasta este o bucată de material de la locul unei crime comisă recent, spuse ea. Și credem că ar putea fi esențială în prinderea unui criminal. Laboratorul de criminalistică a găsit bumbac de bambus în ea și am înțeles că Biltmore Threads folosește în mod regulat bumbacul de bambus.
– Așa este, spuse Garraty. Vruse să ia punga, dar ezită înainte de a întreba: Se poate?
Kate clătină din cap și i-o dădu. Garraty o privi îndeaproape și dădu din cap.
– Fără a o studia mai în detaliu, nu vă pot spune nimic concret, dar da, pare să aibă ceva bumbac de bambus în ea. Știți de unde provine materialul?
– Presupun că dintr-o pătură, spuse Kate.
– Așa pare, spuse Garraty. Și, deși nu sunt sută la sută sigur, cred că poate a fost proiectat și fabricat aici.
– Chiar aici la Biltmore Threads? întrebă Kate.
– S-ar putea.
Garraty îi dădu înapoi lui Kate punga de plastic și se îndreptă mai apoi spre un dulap vechi, ascuns în colțul din spate al biroului său mic. Deschise ultimul sertar și, după ce căută puțin prin el, scoase două cărți diferite. Amândouă erau destul de mari și, în timp ce o răsfoia pe una dintre ele, Kate văzu că erau ambele erau cataloage de inventar.
– Culoarea și designul pare a fi familiare, explică Garraty, în timp ce răsfoia paginile. Dacă a fost făcut aici, va fi într-una dintre aceste cărți.
Era un gând palpitant, dar Kate nu era prea sigură ce însemna asta. Dacă pătura în cauză fusese produsă la Biltmore Threads, chiar va deschise atât de multe posibilități? Trebuia să mai pună multă întrebări înainte de a ajunge la o astfel de concluzie.
– Chiar aici, spuse Garraty. Întoarse cartea cu fața spre ele și le indică una dintre păturile enumerate pe o pagină, poziționată la aproximativ trei sferturi din una dintre cărți. Vi se pare că se potrivesc?
Atât Kate cât și DeMarco studiau pagina. Kate se uită de colo-colo, asigurându-se că asemănarea nu există doar în capul ei. După câteva secunde, DeMarco răspunse în locul ei.
– Materialul pe care îl avem noi este decolorat, dar este același. Are chiar și acel model mic în carouri de un alb decolorat.
– Ei bine, este decolorat din cauză că este un produs mai vechi, spuse Garraty. Arătă spre un rând din descrierea articolului. Scrie chiar aici că producția lui a început în 1991 și a fost scos din ciclul nostru de producție în 2004.
– Deci ați produs această pătură timp de treisprezece ani? întrebă DeMarco.
– Da. A fost un articol foarte popular, de aia l-am și recunoscut așa de repede.
– Cu alte cuvinte, ultima dată când această pătură a ieșit din depozitul dumneavoastră a fost în 2004, spuse Kate. Însemnând că această mostră are undeva între cincisprezece și treizeci de ani.
– Exact.
“Ei bine, chiar dacă ar exista o legătură cu pătura”, se gândi Kate, “ fereastra asta de treizeci de ani îngreunează totul.”
– Domnule Garry, de cât timp ocupați această funcție?
– Aproape douăzeci și șase de ani, spuse Garraty. Mă voi pensiona anul viitor.
– În timpul petrecut aici, firma Biltmore Threads i-a angajat pe Scott sau Bethany Langley, sau pe Toni sau Derrick Nash?
Garraty se gândi la asta pentru o clipă și apoi ridică din umeri.
– Numele nu îmi sună cunoscute, dar dacă vorbim de o perioadă mai mare de zece ani, ar trebui să verific registrele. Sunt foarte mulți angajați care intră și pleacă de aici.
– Cât de repede puteți afla ceva sigur? întrebă DeMarco.
– Într-o oră.
– Am fi recunoscătoare, spuse Kate. Și dacă nu vă deranjează, mai am o întrebare. Ați avut vreun angajat care v-a cauzat probleme dumneavoastră sau fabricii în ultima lună? Vreun scandalagiu sau o persoană pe care ați supravegheat-o mai îndeaproape dumneavoastră sau altcineva din conducere?
– Este amuzant că mă întrebați, spuse Garraty. Am fost nevoit să concediez un tip acum două săptămâni. Venea la lucru drogat și suntem destul de siguri că fura material. Când l-am confruntat în legătură cu aceste probleme, a devenit violent și am fost nevoit să apelez la pază. Și din cauză că avem un singur paznic, poliția s-a implicat și, în cele din urmă, a fost arestat. Dar a fost eliberat a doua zi.
– Fura material? întrebă DeMarco, cu un val de emoție în voce.
– Da…dar nu acesta, spuse el, arătând spre punga de plastic. Linia aceasta a fost întreruptă, nu mai avem acest material în depozit de ani de zile. Nu, mai târziu, după ce s-a calmat, a venit și ne-a spus, că fura pentru niște proiecte pe care iubita lui le crea. Are un magazin Etsy sau așa ceva.
– Ne puteți da un nume? întrebă Kate.
– Travis Rogers. Are vreo treizeci de ani. Are cazier, cred. Câteva infracțiuni violente ușoare. Dar aici, la Biltmore Threads, încercăm să le oferim oamenilor o a doua șansă.
– Este localnic? întrebă DeMarco.
– Da, din Whip Springs. Vă pot da adresa lui.
– Din nou, am fi recunoscătoare, spuse Kate.
Garraty le conduse afară din biroul său și înapoi pe același traseu pe care recepționera le aduse, doar că în sens invers. Înapoi jos în hol, Garraty vorbea cu recepționera, în timp ce Kate și DeMarco erau înghesuite de ușile holului.
– Pătura fabricată aici, spuse DeMarco. Crezi că este doar o coincidență înfiorătoare?
– Ar putea fi. Tind să cred asta, având în vedere că pătura n-a mai fost fabricată de atât de mult timp. Mă face să mă întreb, totuși…
– Să te întrebi ce?
– Indiferent de unde e pătura, știm că este veche…minim cincisprezece ani și maxim treizeci. Și dacă e așa, înseamnă că cineva a păstrat-o. Dacă nu are o oarecare însemnătate sau semnificație pentru tine, de ce să folosești un lucru atât de vechi?